Exerciţiile militare ruse, din Marea Neagră (I)

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, alături de ministrul apărării, Serghei Șoigu

putin

După cum se ştie, în Marea Neagră au început exerciții navale generate de decretul dat de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Sunt testate forțe de intervenție rapidă, trupe aeropurtate și forțe speciale, plus o unitate specială a Statului Major General și un grup de 36 de nave ale flotei.

Oficial se vizează eficientizarea evaluării stării de pregătire, pentru luptă, a trupelor.

Şaravin Alexandru, director al Institutului de Analiză Politică și Militară, a reamintit faptul că “a avut loc, recent, testarea capacităţii de luptă a Districtului Central și de Vest, și, prin urmare, în principiu, nu se poate spune că este ceva neobișnuit.”

Redactorul-șef al publicaţiei “Apărarea Naţională”, Igor Korotcenko, a afirmat, printre altele, că : “prin rezultatele exercițiului vom vedea… cum armata noastră este gata pentru a aborda problemele care apar brusc. “

Anterior, un astfel de test, al pregătirii pentru luptă, a fost efectuat în Districtul Militar Central. La sfârșitul lunii februarie, un regiment din Ivanovo a fost alertat și transportat în Urali, cu 20 de avioane de transport militar.

Atunci au fost implicaţi – în derularea acţiunilor ordonate – aproximativ 7.000 de soldaţi, sute de piese de echipament militar, precum și aproximativ patruzeci de aeronave, pentru diferite misiuni.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~