Întrebarea lui Obama

– Ştiţi ce zvon mai circulă prin Bucureşti? O să găsiţi în mapele personale un text tipic veacului 19…

OBAMA

Textul la care se referea preşedintele american, aşa cum a fost redactat:


________________________________________________________________________

BALCANII, INCA O DATA BUTOIUL CU PULBERE AL EUROPEI?

Scenariul RAZBOIULUI BALCANIC, repus pe tapet de Rusia

In contextul socului produs de atitudinea brutala a Germaniei fata de Romania si Bulgaria in chestiunea Schengen, o stire strecurata via Vocea Rusiei punea gaz pe foc furnizand o posibila motivatie a politicii germane:

Postul Vocea Rusiei lansează, prin site-ul conex, versiunea în limba română, o ipoteză cel puţin interesantă în privinţa aderării României la Spaţiul Schengen.

Într-un editorial intitulat”România nu va intra în Schengen niciodată”, autorul editorialului, Valentin Mândrăşescu, afirmă în ultima parte un lucru care pune pe gânduri:

“Germania blochează intrarea României în Schengen, aplicând astfel o măsură asiguratorie, care va proteja spaţiul european de anumite consecinţe ale evenimentelor care se vor desfăşura în viitorul apropiat în spaţiul balcanic”.

Despre ce “evenimente care se vor desfăşura în viitorul apropiat în spaţiul balcanic” este vorba, nu ştim, dar pare a avea cunoştinţă autorul.

Căci continuă, întărind ideea: “Nimic “personal”, doar pragmatism care vizează securitatea proprie”.

Deci în Balcani urmează să aibă loc evenimente care determină Germania să îşi ia măsuri pentru propria securitate?

Rămâne de văzut dacă autorul acestor rânduri ştie sau nu ceva la modul cel mai serios.

Care sunt respectivele evenimente e greu de stiut, si mai greu este care sunt evenimentele la care s-ar astepta Berlinul.

Cineva ne-a atras insa atentia asupra urmatoarei analize/predictii realizate de Al. Vasiliev, prorectorul Institutului de Relatii Internationale, practic scoala de relatii externe care pregateste diplomatii Ministerului de Externe al Rusiei.

Se poate spune, practic, ca avem de-a face cu o viziune ruseasca asupra chestiunii balcanice si, prin extensie, asupra chestiunii Europei de Sud-Est, asupra acelor “evenimente care se vor desfasura in viitorul apropiat in spatiul balcanic”.

In aceasta analiza se pune accentul pe framantarile provocate de minoritatile musulmane/albaneze care agita tarile vecine Albaniei (Serbia, Muntenegru), precum si alte tensiuni istorice intre tarile balcanice, pornindu-se de la mai vechea notiune a “butoiului cu pulbere al Europei”:

Scenarii post-Fukuyama sau post-Huntington

Multi analisti politici vad scenariile posibile pentru Balcani in mod schematic: fie celebrarea victoriei modelului liberal, cu democratia si integrarea europeana (“dupa Fukuyama”), fie cioncirea civilizatiilor si culturilor la punctele de intersectie, adica in Balcani (“dupa Huntington”).

Este scenariul optimist, european, inca posibil?

Sa spunem ca UE va fi indeajuns de norocoasa daca va supravietui urmatorului val de criza, va aborda chestiunea imigrantilor si va avea fonduri suficiente pentru a sustine urmatoarea faza a extinderii.

Sa spunem ca tarile balcanice sunt pregatite sa astepte inca 10-15 ani, folosind acest timp pentru a-si rezolva disputele.

Ca Serbia sa recunoasta secesiunea de jure a Kosovo.

Atunci, pe masura ce granitele devin tot mai transparente, si minoritatile nationale si-ar vedea drepturile confirmate, nu ar mai fi cazul ca ambitiile Albanezilor de a se uni intr-un singur stat sa mai fie semnificative.

Musulmanii din regiune isi vor regla tranzitia demografica, iar ratele cresterii demografice ale populatiilor din tarile balcanice vor creste.

Turcia va renunta la politicile neo-otomane din regiune, in timp ce Arabia Saudita va inceta sustinerea extremismului islamic.

Cine, atunci, va mai fi disponibil sa aprinda fitilul “butoiului cu pulbere” al Europei?

Doar daca toate aceste conditii vor fi satisfacute vor ramane granitele interne ale regiunii intacte. Acest scenariu este in mod evident improbabil.

Daca integrarea europeana isi va incetini ritmul, sau daca exista o criza economica serioasa, atunci un scenariu diferit pare mai probabil.

Balcanii de vest, cu exceptia Croatiei care a intrat in UE, vor intra in declin economic.

Grecia va fi pedepsita pentru “pacatele” sale cu expulzarea, urmata de Romania si Bulgaria.

Serbia va refuza sa recunoasca independenta Kosovo.

Fara a mai cere permisiunea cuiva, Pristina si Tirana vor lucra impreuna pentru a crea Albania Mare, prima oara printr-un Anschluss al Kosovo, apoi prin inhatarea teritoriilor sarbesti, muntenegrene si macedoniene.

Republica Srpska, in schimb, isi va anunta unirea cu Serbia si Boznia si Hertegovina va inceta sa mai existe ca stat independent.

Musulmanii bosniaci vor propune o uniune cu musulmanii din Pristina si Tirana.

Atunci continentul va fi doar la un pas distanta de crearea unui stat musulman in Balcani care sa se dezvolte sub patronajul Turciei.

NATO va interveni, fortele de mentinere a pacii vor supraveghea un exod al sarbilor si macedonenilor din zonele de conflict.

Acest lucru se va intampla laolalta cu ciocniri armate, pierderi in masa si fluxuri de refugiati.

O conferinta internationala va fi organizata pentru a preveni conflictul, fireste fara implicarea Rusiei, tinuta sub egida ONU.

Conferinta va stabili noi granite – creand o Albanie Mare (sau chiar un Califat Balcanic) pe seama Serbiei, in special.

Ramasitele din Macedonia, cu consimtamantul NATO, vor fi impartite intre Grecia si Bulgaria.

Muntenegru va decide sa revina la uniunea cu Serbia, dar cele doua tari vor fi separate de un culoar musulman creat in mod ingenios de SUA.

Balcanii vor fi pacificati pentru scurt timp, dar toate partile implicate se vor pregati pentru revansa.

Ce va urma?

Un razboi al tuturor impotriva tuturor?

O balcanizare clasica?

Nu, ce va urma va fi o alta integrare, de un tip particular, balcanic.

Mai departe, Vasiliev ia in considerare unele scenarii posibile pentru “integrarea balcanica”: o integrare a peninsulei de tip federativ-socialist, dupa model european sau o integrare sub autoritatea Turciei, practic o revitalizare a Imperiului Otoman, inclusiv prin redenumirea Istanbulului cu vechiul nume de Constantinopol.

Pentru a putea aspira la asa ceva, Turcia ar trebui, considera Vasiliev, sa renunte la sprijinirea tarilor musulmane balcanice si sa vina cu un proiect de integrare acceptabil pentru europeni.

In orice caz, se mai arata in analiza, dominatia turca asupra Peninsulei Balcanice nu va face altceva decat sa alimenteze miscarile nationaliste de eliberare si sa readuca chestiunea Europei de Est in atentia Rusiei.

Ce-i drept, Turcia duce deja oficial o politica de integrare a Balcanilor, asa cum a declarat, intr-un interviu, insusi ministrul de externe Ahmet Davutoglu: Reintegrarea Balcanilor/ Foreign Affairs, nr. 25.

Nu e prea clar cum poate urmari acest obiectiv Turcia altfel decat prin brutalitate, avand in vedere atitudinea sa mai noua din politica externa si indepartarea tot mai mare de obiectivul integrarii in UE.

Exista si alte tensiuni care confirma, partial, astfel de scenarii.

De pilda, in Macedonia exista o stare de tensiune uneori extrema intre minoritatea albaneza si majoritatea macedonenilor – vezi aici sau aici.

Pana la urma, dincolo de aspectele poate prea concrete ale scenariilor, ramane ideea ca Peninsula Balcanica este vazuta, din nou, ca butoiul cu pulbere al Europei, asa cum era vazuta inca din sec. XIX.

Calculele rusesti, in aceasta privinta, pot coincide cu cele germane.

Germania, inca de la cancelarul Otto von Bismark, are o mefienta bine definita fata de aceasta regiune.

Dar nu asa de inocenta precum ar vrea sa dea senzatia aceasta analiza.

Rolul Germaniei in faramitarea Iugoslaviei a fost la fel de activ, ca rolul SUA in sprijinirea mafiei islamiste albaneze din Kosovo.

Nici implicarea Rusiei nu este inocenta, de altfel, nici straina de tulburarile din Balcani.

Prin urmare, din punctul nostru de vedere, ce se poate spune este ca, in realitate, marile puteri incep sa miroasa iarasi praful de pusca.

Germania, SUA, Rusia, Turcia, amusina (iarasi) Peninsula Balcanica si, de fapt, intreaga Europa de Est si Sud-Est, si cauta sa-si elaboreze cele mai potrivite strategii de repozitionare pentru a iesi in castig sau pentru a-si consolida hegemonia regionala.

De asemenea, isi reactiveaza mitologiile specifice, fie ca este vorba despre “valorile europene”sau “statul de drept”, fie ca e vorba despre “uniunea popoarelor ortodoxe”sau “Imperiul Otoman redivivus”.

Scenariul “liberal”, integrationist, face loc scenariului “huntigtonian’, al ciocnirii civilizatiilor, al confruntarilor.

Nu e prea clar insa motivul primordial al acestei schimbari de scenarii.

E vorba de schimbarea agendelor marilor puteri sau de reflectarea in relatiile internationale ale unor realitati locale?

Asistam, de fapt, la o partajare a prazii, si nu e clar inca unde se trag sferele de influenta.

Cert este ca, in cazul nostru, ne aflam, ca si pana acum in istorie, fix la intersectia acestor sfere.

Nici prea la est, nici prea la vest, nici prea la sud, nici prea la nord.

Asa se face ca asistam la atitudini de acest gen, cum e a Germaniei, care nici nu ne include in randul tarilor de care are nevoie, dar nici nu ne exclude, ci ne foloseste atat cat sa tina Rusia departe de Europa.

Rusia, in ce o priveste, nu are oricum puterea sa ne integreze in vreo viziune unitara asupra Europei de Est, ci cauta sa (ne) destabilizeze, pe cat se poate, intreaga regiune, destabilizarea jucand in favoarea ei.

SUA, probabil, are interese extrem de clar delimitate si nu-i pasa de ce se intampla din punctul de vedere al frontierelor sau crizelor atat timp cat garnizoanele, bazele militare si complexul industrial nu au a suferi.

Ideea ca in aceasta parte a Europei granitele sunt volatile ne este in mod deosebit defavorabila, caci, in acest moment, nu se intrevede repetarea vreunui moment ca Trianon.

Mai degraba vom face obiectul vreunei redesenari a granitelor decat sa fim in vreun fel trecuti cu vederea sau propulsati catre vreo re-intregire.

Dar poate ca metafora refolosita a butoiului cu pulbere inseamna altceva.

La urma urmei, de ce nu te-ai juca cu fitilul si de ce nu ai arunca, la timpul potrivit, peninsula in aer?

Oare nu asa au procedat puterile vestice in privinta Serbiei?

Noua ni se pare, mai degraba, ca in acest moment Germania, SUA, Rusia si, poate, Turcia, stau roata in jurul fitilului cu batul de chibrit in mana, cautand in ochii celuilalt miscarea decisiva pentru a i-o lua inainte.

Castigatorul, ia totul?

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~