Ultimul loc, pe această planetă…
Când a trecut în lumea umbrelor tatăl meu, general de brigadă, care chiar a comandat o brigadă, de grăniceri, întinsă de-a lungul frontierei de sud a României, după cele trei salve ale gărzii de onoare, la mormântul încă deschis, am primit Tricolorul, înfăşurat după model american. L-am sărutat.
Ca ultim jurământ de credinţă, pentru cei care mi-au dat viaţă.
Şi m-am bucurat că undeva, cineva, a preluat un gest specific spiritului de corp al militarilor profesionişti.
Scuipaţi, umiliţi şi terfeliţi public, în România, de la Emil Boc încoace.
Imaginile de mai sus, postate de usapatriotism (noi nu avem româniapatriotism…), pe 9 mai 2013 – când la Moscova tropăiau trupele de ocupaţie, marca Vova, alias Vladimir Putin , în condiţiile când la noi patriotismul este stigmatizat de… agenţii KGB, liberi, bine mersi, în ţara tuturor românilor – au ca pretext condiţia subofiţerului Jennifer Powell, care, chiar dacă are cosiţe, face parte din Garda de Onoare a Forţelor Aeriene Americane, având misiunea să ducă, pe braţe, eroii căzuţi la datorie, până în ultimul lor loc, pe această planetă. La cimitirul naţional Arlington.
Tags: Jennifer Powell
Interesul general | Ion Petrescu | 
May 10, 2013 07.30
Subscribe
