Ion Petrescu

O cărămidă aruncată în geamurile Ministerului de Externe

Interviul realizat cu generalul Mihaiu Mărgărit, ex-ataşat militar la Varşovia, fost şef al structurii de intelligence al armatei, acum un analist politic şi militar extrem de minuţios şi nuanţat – accesibil dacă daţi click aici – a stârnit nu doar interesul, previzibil, al celor interesaţi de subiectul abordat, ci şi mesaje by e-mail, unul venind tocmai din Franţa, de la un expert în Parteneriatul Strategic, dintre România şi SUA. Identitatea acestuia o voi devoala la momentul publicării dialogului, ce urmează a fi realizat, pe tema parteneriatului menţionat. Până atunci merită să citiţi rândurile de mai jos.

Vă mulțumesc pentru interviu. A fost un adevărat regal intelectual, de analiză istorică, geopolitică și economică. Îmi folosește pentru continuarea preocupărilor mele legate de problema generală a parteneriatului și de cea specifică a relației cu SUA. Ea este legată direct și de problema Istmului ponto-baltic. Cred că G.W.Bush încă sughite la acest subiect. Mie mi-e să nu ajungem ca noi să tușim sau să răcim din cauza lui, la un moment dat.

Am citit interviul cu creionul în mână și am reținut câteva idei deosebite:

-importanța poziționării geografice și, implicit, geopolitice. Nu știu cine dintre noi și ei este mai favorizat sau nu, dar cred că acum, pentru Occident și SUA, poziționarea Poloniei este mai importantă decât cea a României. În această conjunctură, cu atât mai importantă mi se pare activarea problemei Istmului și deci, revalorizarea poziției noastre geografice. Și iar mă gândesc la G.W. Bush. Și mă mai gândesc la George Friedman…

-în privința declarației lui Komorowski referitoare la un scut AR propriu, polonez, cred că l-a cam luat valul. Nu știu exact potențialul polonez, dar dacă state precum Japonia și Coreea de Sud au nevoie de instalații americane, și nici nu fac parte dintr-un sistem precum NATO, și nici nu sunt în criză … (da, Polonia nu este în criză, dar UE este, iar Polonia nu este o insulă precum Luxemburgul)

-este importantă sublinierea dumneavoastră a rolului Solidarității ca rezervor de elită politică. România nu a avut un asemenea izvor, iar consecințele le vedem. La noi izvorul este familia. Familia foștilor demnitari comuniști. Au fost ei, acum sunt fiii lor și îi vom vedea și pe nepoții lor (mă uit la fiul lui Năstase, sau Geoană). Vai de noi!

-la fel de importantă mi se pare că este sublinierea rolului Bisericii Catolice poloneze. Mai ales în antiteză cu cel al Bisericii noastre. Nici nu cred că pe viitor avem ce aștepta de la ea. Ar trebui să ne luăm gândul. Dar ar trebui să le și luăm salariile, să coboare în stradă, printre oameni, să facă efortul să-i readucă în biserică, așa cum fac pocăiții, sau penticostalii. În fine.

-mă incitați cu propunerea făcută de a deschide subiectul cauzelor singularității mandatului prezidențial al lui Constantinescu. Ar trebui să forțați puțin această deschidere, mai ales că ne apropiem de alegerile din 2014. Poate ne mai limpezim puțin.

-nimeni nu a vorbit până acum, la noi, de conduita conducerii istorice a Poloniei din exil, după înlăturarea comunismului în Polonia, la întoarcerea ei în țară. Extraordinară!

-aprecierea Parteneriatului bilateral, a ineficienței lui, mi se pare ca o cărămidă aruncată în geamurile Ministerului de Externe care, de la 2007, după UE, a devenit un loc amorf, confuz, călduț, o cozerie, o cloacă. Îmi revine în minte adagiul că Dumnezeu ne-a dat ceva important și noi nu reușim să-l punem în traistă.

-în acest context, iarăși foarte importantă este remarca privind accederea liderilor politico-militari polonezi spre vârfurile NATO și UE, cu toate consecințele pentru noi, evidente, potențiale sau presupuse. Da, îl avem acum pe Ducaru, dar cu o floare…

-ați făcut o remarcă foarte subtilă la locul istoriei în relaționarea politică actuală. Este incredibil cum nu reușim să ne exploatăm propria istorie, avantajele noastre istorice față de vecini. Cum nu reușim să o folosim ca un ascendent în relaționarea cu ei. Mă refer nu mai departe decât la relațiile noastre cu Polonia, sau Cehia și Slovacia. Și atunci înțelegem că la MAE este o cozerie, un club de indivizi fără cultură, aplecare, talent și dăruire. Este un loc unde se reglează CV-uri, diurne, călătorii, mese și hoteluri. Și voturi, când vin alegerile. Să vedem ce-o să fie și cu votul prin corespondență…

Din nou mi se întărește convingerea că ar trebui să adunați toate aceste analize și interviuri într-un volum.

Desigur, grupate, poate, pe tematici, dar adunate toate. Nici nu cred că ar mai trebui revăzute în vreun fel. Ele sunt perfect valabile.
Ar fi un dar, pe care l-ați face unora care vin din urmă acum, care încă nu au fost amețiți și deturnați și care au nevoie de repere. Cred că ar fi doar un efort minim, de adunare, selecție și grupare a materialelor .

Tags: GENERALUL MIHAIU MĂRGĂRIT