Republica Moldova a suferit teribil din cauza ocupaţiei sovietice

Alocuţiunea Președintelui Comisiei pentru Politica Externă
și Integrare Europeană a Republicii Moldova, doamna Ana Guțu,

ana gutu

pentru reuniunea șefilor Comisiilor pentru Politică Externă
ai statelor membre ale Uniunii Europene și
Forumului Parlamentar pentru Democrație

27-28 Noiembrie 2013

Seimul Republicii Lituania, Vilnius

Domnule Preşedinte al Seimului,
Doamnelor şi Domnilor preşedinţi ai comisiilor pentru politică externă,
Excelențele Voastre Doamnelor şi Domnilor miniştri,
Stimați participanți,

Am onoarea și plăcerea să vă salut în cadrul acestei reuniuni importante, care are loc în ajunul unui eveniment istoric pentru Republica Moldova, Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, ce va pune o bază solidă pentru continuarea proceselor democratice din Moldova și va crea premizele necesare pentru atribuirea unui caracter de ireversibilitate traiectoriei europene a țării noastre. Reuniunea de astăzi oferă o oportunitate unică pentru Parlamentele naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene și Parlamentele statelor participante în cadrul Parteneriatului Estic să îmbunătățească cooperarea în vederea asigurării legitimității acestui eveniment de importanță majoră, precum și să consolideze dimensiunea parlamentară eforturilor de promovare a dezvoltării democratice.

Acordul de Asociere, care va fi parafat cu Uniunea Europeană în cadrul acestui Summit, va stabili un cadru juridic adecvat pentru avansarea relațiilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană spre o treaptă calitativ superioară, cea a asocierii politice și integrării economice cu UE. Aspirațiile europene ale țării noastre derivă, în primul rând, din istoria noastră, adânc înrădăcinate în spaţiul european. Fiind din punct de vedere istoric parte integrantă a civilizaţiei române, împărtăşim aceeaşi limbă, aceleaşi tradiţii, am trăit acelaşi trecut totalitar comunist, Republica Moldova, alături de România, a fost dintotdeauna o ţară cu vocaţie europeană. Marele personalităţi ale culturii române, poetul Mihai Eminescu, sculptorul Constantin Brâncuşi, inginerul Henri Coanda, cântăreaţa Maria Cibotari şi lingvistul Eugene Coşeriu, originari din Basarabia, vechea denumire a Republicii Moldova, au contribuit din plin la îmbogăţirea patrimoniului cultural european. Prin dezastrul istoric, Republica Moldova a suferit teribil din cauza ocupaţiei sovietice: exproprieri, deportări şi genocid, foamete organizată. Procesul de denaţionalizare cumplit, de dezrădăcinare identitară, provocată de autorităţile sovietice, a marcat în mod iremediabil mentalităţile sociale. A fost nevoie de aproape 18 ani pentru ca primele seminţe ale unei noi clase politice să apară în Republica Moldova. Şi asta s-a întâmplat în anul 2009, când după 8 ani de guvernare neo – comunistă, o coaliţie pro-europeană a venit la putere în Republica Moldova.
Datorită strădaniilor acestei coaliţii pro-europene, o strategie nouă, fermă şi clară de dezvoltare a ţării, a fost instituită. Această viziune strategică constă în modernizarea profundă a ţării prin intermediul procesului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Am zis corect „proces”, căci schimbarea nu survine peste noapte. Republica Moldova este o ţară post – totalitară, care învaţă ce înseamnă democraţia, care nu demult a scăpat de tot ce a însemnat autoritarism şi verticală a puterii.
Clasa politică care este la putere în Republica Moldova are convingerea profundă că noi aparţinem spaţiului civilizator al valorilor europene, cât şi din perspectiva progresului, realizabil doar pe calea cooperării între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, obiectivul major fiind integrarea politică şi economică cu Uniunea Europeană.
În viziunea noastră, Acordul de Asociere, inclusiv Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, reprezintă o oportunitate unică pentru dezvoltarea statului, care are un potențial necesar pentru consolidarea credibilității politicilor de reformă, impulsionarea investițiilor, schimbarea paradigmei de creștere economică de la consum la export, consolidarea eforturilor susținute de luptă contra corupției și asigurarea unei justiții transparente și echitabile. Continuarea luptei acerbe contra corupției, intensificate substanțial după instituirea noului Guvern, va conduce la diminuarea ponderii economiei subterane, va facilita crearea unui climat investițional favorabil, va spori gradul de stabilitate a cadrului regulator, precum și va elimina piedici pentru activitatea investitorilor străini.
Pentru Parlamentul Republicii Moldova Acordul de Asociere reprezintă o oportunitate imensă, dar și o provocare din cauza creșterii considerabile a volumului și gradului de armonizare a legislației naționale la cadrul legal european. În linii mari, Parlamentul Republicii Moldova și Comisia pentru Politica Externă și Integrare Europeană, exercită un rol important în procesul de apropiere de Uniunea Europeană, care este reflectat preponderent în asigurarea controlului politic asupra activității Guvernului, ministerelor de linie, agențiilor independente de reglementare în implementarea angajamentelor cu relevanță europeană. Astfel, a fost instituită practică de coordonare, comunicare și asigurare a unui schimb de informații între Parlament și Guvern în ceea ce privește prioritățile de politici și creație legislativă. Aceasta practică a permis îmbunătățirea procesului de elaborare și adoptare a proiectelor de legi prioritare, necesare pentru realizarea reformelor democratice în Republica Moldova și apropierea de Uniunea Europeană.
Astfel, în mod special activitatea legislativă a vizat consolidarea capacităților naționale pentru a face față cu succes presiunilor concurențiale în urma liberalizării comerciale, precum și îndeplinirea angajamentelor în dialogul privind liberalizarea regimului de vize cu UE. Au fost întreprinse eforturi susținute pentru îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurării inofensivității alimentare, îmbunătățirea reglementărilor tehnice specifice și infrastructurii calității, perfecționarea cadrului, ce ține de protecția concurenței și ajutorului de stat pentru a facilita accederea graduală la Piața Unică europeană și obținerea beneficiilor majore de pe urma semnării Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător. Pentru Comisia Politică Externă și Integrarea Europeană activitatea legislativă, de asemenea, a vizat asigurarea compatibilității necesare cu regulile de origine ale Uniunii Europene.
În ceea ce privește dialogul privind liberalizarea regimului de vize, Republica Moldova s-a concentrat asupra implementării condiționalității Planului de Acțiuni RM-UE prin realizarea reformelor curajoase în domeniul justiției și afacerilor interne, fiind prima țară din Parteneriatul Estic, care a început implementarea fazei a doua. Așteptările noastre se referă la liberalizarea în continuare a circulației, obiectivul final fiind călătorii fără vize în spațiul european.
Cu siguranță, Acordul de Asociere va contribui și la creșterea semnificativă a capacităților administrative și instituționale naționale de absorbție eficientă și transparentă a asistenței europene. Cu acest prilej, țin să exprim gratitudine partenerilor europeni pentru sprijinul acordat pe întreg parcursul de modernizare și integrare europeană a țării noastre. Suntem extrem de recunoscători Parlamentului European, Comisiei Europene, statelor membre ale Uniunii Europene pentru suportul continuu al eforturilor noastre în ceea ce privește dezvoltarea socială, consolidarea democrației și realizarea economiei de piață funcționale în Moldova.
În opinia noastră, programele extinse de Consolidare Instituțională Cuprinzătoare, un acces facilitat la piața internă a Uniunii Europene, finanțarea substanțială sub formă de investiții, inclusiv credite și granturi bugetare sunt foarte binevenite, și cu siguranță, vor contribui la consolidarea performanțelor țării noastre în parcursul nostru european. În acest context, vreau să atrag atenția asupra necesității de a crea cât mai multe oportunități pentru facilitarea contactelor între Republica Moldova și țările membre ale UE pentru o mai bună înțelegere a situației interne din Republica Moldova. Abordarea continuă a statelor membre ale Uniunii Europene, bazată pe identificarea criteriilor specifice de evaluare a performanței RM și aplicarea formulei „mai mult pentru mai mult”, în permanență ne mobilizează să depășim cu succes provocările interne și externe, fie de ordin politic sau economic. Nu este deloc un secret că presiunile majore vin din partea Rusiei, care recent a reintrodus embargoul pentru vinurile şi produsele agricole moldave. Mesajele care vin din partea unor oficiali ruşi contrastează în mod proeminent cu normele diplomaţiei de bune relaţii de parteneriat, care trebuie să se bazeze pe respectul mutual şi principiul de egalitate în drepturi a partenerilor. Epoca „fratelui mai mare” a evoluat de mult. Republica Moldova este un stat suveran, care este liber să definească vectorul politicii sale externe, care va dezvolta relaţiile sale de cooperare cu alte ţări conform normelor dreptului internaţional, respectând valorile supreme – democraţia, statul de drept, pacea şi toleranţa.
Distinşi colegi, Doamnelor şi Domnilor,
Salutăm intenția de lansare de către Uniunea Europeană a unui nou program de asistență, denumit „Integrare și Cooperare în Parteneriatul Estic”, care va contribui la creșterea substanțială a asistenței acordate și va viza promovarea transformărilor democratice, consolidarea instituțională, creșterea economică sustenabilă și incluzivă, precum și promovarea măsurilor de consolidare a încrederii. Aceasta asistență, precum și rolul de mediator al Uniunii Europene sunt foarte importante în contextul eforturilor de reintegrare a țării, pe care le promovăm în cadrul formatului 5+2 sub auspiciile Organizației pentru Cooperare și Securitate în Europă (OSCE), deseori în pofida circumstanțelor nefavorabile și presiunilor politice și economice externe.
Apreciem eforturile Uniunii Europene de a facilita participarea Moldovei în cadrul activității agențiilor și programelor UE. RM a devenit țara asociată la Programul Cadru 7 al Uniunii Europene pentru Cercetare și Dezvoltare Tehnologică din ianuarie, 2012. Exprimăm dorința noastră de a negocia protocolurile de participare în continuare a RM în programele UE, precum și salutăm disponibilitatea Uniunii Europene de acoperire parțială a costurilor asociate, cât și consolidarea cooperării cu statele partenere în programele, ce țin de domeniul academic Erasmus Mundus și Tempus.
Este important de dezvoltat şi în continuare relații bune de cooperare într-o perioadă crucială pentru viitorul Moldovei, este foarte importantă atât în ajunul Summit-ului, cât și ulterior. Imediat după parafarea Acordului, Republica Moldova va întreprinde eforturi susținute în vederea implementării provizorii a prevederilor acestuia. Instrumentul principal de implementare a Acordului de Asociere va fi Agenda de Asociere, care va înlocui actualul Plan de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană în cadrul Politicii Europene de Vecinătate. Parlamentul Moldovei împreună cu Guvernul vor întreprinde eforturi susținute în implementarea Agendei Europene, care va fi integrată în Programul de activitate al Guvernului. Comisia pentru Politica Externă și Integrare Europeană a Parlamentului va monitoriza regulat performanțele înregistrate de Executiv în implementarea Agendei.
În același timp, Parlamentul Republicii Moldova prin excelență reprezintă organul legislativ suprem, care, în pofida multiplelor divergențe de opinii și provocărilor de ordin politic, are menirea să consolideze diverse interese sociale, inclusiv și opinii care nu pot fi reconciliate la prima vedere, precum și să asigure un consens național și legitimitatea democratică pentru dezvoltarea statului pe termen lung. Țin să menționez că la aceasta etapă extrem de importantă pentru RM, noi am reușit să facem față numeroaselor provocări și să ne consolidăm în aspirațiile noastre de accedere în marea familie europeană. Astfel, în calea noastră spre Vilnius am depășit instabilitatea politică prin renunțarea la divergențe de opinii sau viziuni și am asigurat o continuare a parcursului nostru european – este vorba despre criza politică din luna mai 2013 care a fost depăşită.
În continuare, avem convingerea că vectorul european poate consolida legitimitatea democratică a statului prin prevenirea conflictelor, coagularea societății pe baza unui sentiment de apartenență axiologică la comunitatea europeană. Comisia pe care o reprezint întreprinde eforturi susținute pentru a informa și convinge cetățenii că numai prin eforturile conjugate ale tuturor membrilor societății va fi posibil de a obține beneficii de pe urma semnării Acordului de Asociere, beneficii precum un proces judiciar corect, transparent și echitabil, mai multe șanse pentru mobilitatea forței de muncă, și mai multe posibilități de a obține o calitate a vieții mai bună.
Țin să menționez că Parteneriatul Estic reprezintă nu numai o platformă de coagulare internă a Republicii Moldova și reintegrare a țării, dar și un fundament pentru o cooperare parlamentară mai ambițioasă la nivel pan-european, ceea ce se înscrie în specificul tematicii reuniunii de astăzi. Există actualmente la nivelul parlamentului moldav o adunare parlamentară între Republica Moldova şi Polonia, o Comisie comună pentru integrarea europeană între parlamentul moldav şi cel al României. La baza participării noastre continue în cadrul Parteneriatului Estic se află un angajament ferm al respectului față de dreptul internațional și valori universale, inclusiv democrația, supremația legii și respectul pentru drepturile omului și libertăți fundamentale, precum și economia de piață, dezvoltarea durabilă și bună guvernare.
Evident, RM a înregistrat realizări importante în consolidarea valorilor statului de drept într-o democrație tânără. Pe de o parte, există și multiplele probleme și constrângeri, dar pentru ele există voința politică de a fi depășite. În acest context, vom solicita în continuare susținerea și înțelegerea partenerilor europeni de a sprijini țara noastră în avansarea realizării destinului său european. Avem convingerea că Summit-ul de la Vilnius va fi un succes, care va accelera reformele interne. Ambiția noastră după parafarea Acordului de Asociere constă în semnarea și ratificarea Acordului cât mai curând posibil, până la expirarea mandatului actual al Comisiei Europene, Parlamentului și Guvernului RM, ceea ce va permite atribuirea unui caracter ireversibil parcursului nostru european.

Doamnelor şi Domnilor,
Republica Moldova din punct de vedere geografic face parte din Europa. Europa unită, aşa cum au conceput-o Robert Schuman şi Konrad Adenauer, aşa cum o vedem noi astăzi – spaţiu de valori şi de oportunităţi, diverse şi puternice – cu siguranţă va primi în următorii ani, ani de muncă asiduă şi entuziasm concertat, mica noastră ţară – Republica Moldova, căci locul său e cu siguranţă în familia statelor membre a Uniunii Europene.
Vă mulțumesc pentru atenție.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~