…ultimul drum.

De aici, până la joaca de-a ironia, gratuită, este o distanţă, pe care nu orice înstelat o poate parcurge.

Dar, cineva a făcut eroarea de a comite o asemenea impoliteţe azi şi mă obligă la o replică.

Adecvată.

O atenţionare.

Genul proxim?

Am fost cândva coechipieri.

Diferenţe specifice?

Cele ce ţin de deprinderi anterioare.

Unii preferând turnătoria, cu orice preţ, ţipetele pe micul ecran, cultivarea defetismului şi a minimalizării subalternilor, sacrificarea şanselor altor camarazi, doar pentru consolidarea statuii personale, din gips, nu marmură, textele scrise de alţii, şoferi la scară, prezidii unde să dea tonul la tribună, asociaţii unde ei să fie, să reprezinte, să se ştie că ei, nu alţii…etc.

Aş putea da nume.

Dar de ce să stric Ajunul de Crăciun la trei miniştri din guvernul actual, în ograda cărora s-au pripăşit cei care “au muşcat mâna care i-a hrănit…”?

Văd altfel lumea.

Am fost recent la doi paşi de premier.

Întârziase la o acţiune de interes general.

Nu din cauza sa.

Ci din frica unui general, acum vicepremier, de a îi spune adevărul.

Acela că evenimentul se încheiase.

Îmi venea să îl trag deoparte pe şeful executivului şi să îl întreb dacă ştie câte feţe are înstelatul care îl însoţeşte…

…dar cine câştiga?

Mai zilele trecute, într-un mediu diplomatic a apărut un personaj prea bine cunoscut pentru preţiozităţile sale ţinând de etichetă.

Acum jubila.

Îi făcea cărare, printre diplomaţi, un om ce spera că se va alege cu ceva, dacă nu acum, în anul 2014.

Ce mică-i lumea!

***

Mă simt liber.

Nu am pupat papucul niciunui padişah, vorba vine, nu am plâns la telefonul altora, ca acei care tânjeau după o poziţie din care au fost repede debarcaţi, şi nici nu am îmbrăcat altă uniformă pentru a primi turban şi firman, bun la Cimitirul Ghencea 3.

Dar, dacă va fi nevoie… mă voi ocupa, succesiv sau concomitent, de cei trei, sau de unul dintre ei…

Trei Doamne şi toţi trei…