Iniţiativă generată de situaţia din Ucraina
În această dimineaţă am poposit la ambasada statului european Ucraina, partener al NATO, ca urmare a unui demers anterior, scris, către Excelenţa Sa Teofil Bauer.
Diplomaţii ucraineni au agreat iniţiativa Clubului Militar Român de Reflecţie Euroatlantică, sprijinită de Asociaţia George C. Marshall – România, de a se organiza o întâlnire, miercuri 21 mai, între domnul Teofil Rendiuk, ministrul consilier al ambasadei, şi reprezentanţi ai celor două organizaţii menţionate, pentru a li se prezenta situaţia actuală din Ucraina, înaintea alegerilor prezidenţiale programate pentru 25 mai.
Colonel (r.) dr. Ion Petrescu
Vicepreşedintele Asociaţiei George C. Marshall-România
Fondatorul Clubului Militar Român de Reflecţie Euroatlantică