Lumea de dincolo de Prut şi de dincolo de Nistru

Câteva comparaţii sunt utile pentru a înţelege lumea de dincolo de Prut şi de dincolo de Nistru.

Astfel, preşedintele Ucrainei, Piotr Poroşenko, a fost ales de conaţionali, pentru a reda ţării sale integritatea teritorială.

Dar preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a fost propulsat în funcţia actuală pentru a menţine echilibrul necesar dintre pro-europeni şi nostalgicii epocii sovietice, într-un teritoriu deloc indiferent Casei Albe.

Atenţia acordată de diplomaţia americană celor două foste republici sovietice, cu capitalele la Kiev şi Chişinău, fiind spre disperarea, isteria şi accesele de fanfaronadă ale unor prea plecaţi supuşi ai Kremlinului, niciunul la înălţimea rusului alb, Dmitri Rogozin, al cărui Twitter face, pe plan imagologic, cât fac pe plan militar trupele ruse care staţionează acum în Crimeea, peninsula ocupată… paşnic şi cât reuşesc unităţile ruse, care acţionează acum în republicile conduse de urmaşii de azi ai lui Ivan cel Groaznic.

Premierul Ucrainei, Arseniy Yatsenyuk, este un adept al reformelor necesare apropierii treptate, a statului ucrainean, de standardele existente în ţările membre ale Uniunii Europene.

Premierul în funcţie al Republicii Moldova, Iurie Leancă, cu şanse de a rămâne pe acest post, este cunoscut pentru arta sa de a juca la două capete, oficial cu interlocutorii de la Bruxelles, iar când este cazul şi cu emisarii de la Kremlin.

Ministrul ucrainean al apărării, generalul Stepan Poltorak, a comandat trupele destinate ordinii interne şi apoi Garda Naţională a Ucrainei, fiind cunoscut pentru determinarea sa de a apăra independenţa ţării sale.

Ministrul moldovean al apărării, Valeriu Troenco – ca şi predecesorul său Vitalie Marinuţa -, are ca reper declarat dorinţa de a nu mai vedea ţinuturi ocupate de imperiali, în interiorul Republicii Moldova.

Ambasadorul Republicii Moldova, la Bucureşti, Iurie Reniţă, deşi s-a declarat român şi vorbeşte româneşte, rar apare în presa din dreapta Prutului.

Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Excelenţa Sa Teofil Bauer, înţelege cât de importantă este fiecare ţară membră a NATO şi a UE, precum România, în stăvilirea unei ofensive atipice, a răsăritenilor, ce nu are, pentru moment, şi probabil nici în lunile următoare, nicio şansă să se oprească, fără sprijinul conjugat al celor care apără libertatea, independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a fiecărui stat european civilizat, în graniţele recunoscute de Organizaţia Naţiunilor Unite.

Citiţi mai mult, dacă daţi click aici.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~