Ion Petrescu

Pe cont propriu

Există semeni care descoperă, unii mai devreme, alţii mai târziu, că pot zbura în viaţă, la altitudini diferite, şi pe cont propriu. Şi cea mai bună şcoală a unei fiinţe visătoare este aceea în care omul rămâne singur, cu sine însuşi. Este condiţia la care merită mereu să se gândească, ori de câte ori vede, ulterior, că brusc sunt locuitori ai acestei planete care şi-au amintit că respiră, că mai are o inimă, că decolează, fără niciun sprijin, pe cont propriu, în pofida celor care mai cred că doar un fotoliu, un birou, o etichetă pe uşă, o maşină de serviciu, un sistem de relaţii pot compensa goliciunea din turnul de fildeş al unor pigmei propulsaţi pe funcţii de zmei, dar cu evoluţii şi rezultate ca vai de ei. Contează să ne trăim viaţa în propria piele sufletească. Şi să înaintăm pas cu pas. Fără grabă. Doar aşa, după o vreme, vom simţi că am prins aripi. Aripile încrederii în propria soartă, când mai bună, când mai viscolită de ameţeli pasagere.