Ion Petrescu

DEŞTEPTAREA!

Alianţa Nord-Atlantică a definit două zone de confruntări militare actuale, care constituie pericole reale pentru comunitatea euroatlantică, acestea fiind la est de frontiera răsăriteană a NATO şi în Orientul Mijlociu.

Prin natura poziţionării sale în prima linie, alături de statele baltice şi Polonia, la fel de preocupate de securitatea lor naţională, România este obligată să îşi asigure propria defensivă din trei motive.

Primul este faptul că ipotetica agresiune din Est ar putea fi lăsată fără aplicarea articolului 5, de către NATO, în condiţiile în care state precum Ungaria, Bulgaria, Cehia şi Slovacia ar împiedica realizarea consensului necesar unei reacţii militare aliate.

Al doilea este ipoteza că şi în cazul recurgerii la trimiterea Forţei de Reacţie Rapidă, cel mai devreme după 48 de ore, cel mai probabil după şapte zile, primele lupte sunt duse de Forţele Terestre Române, menite a rezista unui inamic care estima, în anul 1968, că va ocupa România în 24 de ore.

Al treilea este realitatea că trupele americane existente la Kogălniceanu şi Deveselu au efective care pot apăra doar propriile locaţii, iar militarii portughezi au o prezenţă pur şi simplu imagologică, fără relevanţă în confruntarea directă cu agresorul.

FORŢELE ARMATE ROMÂNE TREBUIE SĂ BENEFICIEZE URGENT DE:

1. furnizarea de tancuri, transportoare blindate şi alte vehicule militare Forţelor Terestre Române, suficiente pentru a dota mari unităţi din Transilvania, Dobrogea şi Moldova dintre Munţii Carpaţi şi Prut;

2. achiziţionarea a trei submarine pentru Forţele Navale Române, concomitent cu rapida înarmare a celor trei fregate româneşti şi instalarea unor noi şi moderne baterii de coastă, pe litoralul românesc;

3. dotarea Forţelor Aeriene Române cu escadrile de luptă de provenienţă americană, dislocabile la Bacău, Constanţa, Câmpia Turzii, Timişoara şi Craiova.