CHESTIUNE DE COMPORTAMENT…

Din raţiuni strict profesionale am intrat pe un website la care nu am mai poposit de mult timp, aşa cum într-o călătorie montană, turistul evită dealul pleşuv şi preferă răcoarea muntelui cu hlamida iernii pe post de guler suveran. M-am uitat. Am surâs oarecum amar şi mi-am văzut de navigarea spre alte insule, mult mai interesante, în spaţiul internauţilor. Ca şi Spitalul Militar Central, o probă de nesimţire publică, şi site-ul cu pricina este locul în care au rămas încremeniţi, în oglinda proprie, arnăuţi ce au ca misie Patria, nu propria adolescenţă, oglindirea unui organism puternic, nu transformarea arealului respectiv, colorat ca un papagal, într-o pagină mai degrabă personală, asumată pe Facebook de vreo damă uitată de a mai fi scoasă la un bal modern, de cristal sau ce comedie mai este la modă. Trăim într-o Românie a multor închipuiţi, altfel cu bani suficienţi în teşcherea, dar care ne trimit de fapt la condiţia preşedinţilor asiatici din ţările care se termină cu…stan, Păcălicii noştri nefiind nici măcar la nivelul lui Stan şi Bran, cei de peste Ocean, poate doar la mintea minunii de băbătie Tatiana Bran. Chestiune de comportament…

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~