VIDEO A la turca bre! Ca la KanalD

Dacă vă aşteptaţi la rânduri care să sugereze pericolul coagulării, la viitoarea moschee, a unor grupuscule de fanatici musulmani, vă înşelaţi.

Ar fi fost treaba Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, ca să se pronunţe, pe baza unei informări complexe, de la cei avizaţi, în legătură cu acest pericol.

Dacă la Ministerul de Externe se folosea o statistică uşor de accesat se prezenta rapid Guvernului, încă, al României, situaţia unor edificii similare, în alte state membre ale comunităţii euroatlantice.

Ar fi fost uşor apoi de argumentat, celor care susţin proiectul grandios, că nici istoria românilor, nici precedentele intenţii, pe alte meleaguri, nu ar fi argumentat o asemenea decizie.

Vă mai aduceţi aminte de faptul că România a avut un vecin, un stat numit Iugoslavia?

Nu mai există.

Au apărut republici acum cunoscute, iar pe teritoriile unora dintre acestea au fost ridicate moschee.

La puţin timp, am fost acolo şi am văzut, au apărut pe stradă bărbaţi şi femei, juni şi tinere purtând îmbrăcămintea specifică musulmanilor.

Foarte frumos, o să comentaţi, a fost opţiunea lor.

Pentru unii, aşa stau lucrurile.

Pentru alţii, nu.

Şomeri, de altă credinţă religioasă, decât cea musulmană, au acceptat, în schimbul unei sume lunare de 100, sau 150 de euro să poarte pe stradă şalvarii şi ţinuta aferentă.

“Allahu Akbar!”/”Dumnezeu este mare!”

Asta în ceruri, pentru că pe pământ…

CITIŢI MAI MULT AICI!

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~