Mimarea naivităţii

Am citit, ieri, rânduri intitulabile…mimarea naivităţii. Un generos lăuda trei foşti coechipieri. Uitând voit sau neştiind că unul – ca mulţi alţi foşti pedagogi pe Dealul Ţăcăliei convertiţi la meserii conexe, gen presa cui o mai citeşte şi relaţiile aparent publice – confunda scriitura jurnalistică cu un exerciţiu de comunicare filozofică, arid şi necitibil, că altul refuzase să plece în Afganistan, pe motiv că are nevastă, iar un al treilea juca rolul amicului, fiind de fapt specialist în ochiul şi timpanul. Frumos, nu-i aşa? Păcat de autorul care se păcăleşte singur cu ipotetice personaje de referinţă. Dar trăim în vremuri turcite, cu demnitari ce vorbesc mai întâi limba germană, de ce nu ar vorbi şi alţi pământeni limba iluziilor vândute ca reclamă, neinspirată, celor care nu se mai îmbată, cu apă rece, nici în interiorul armiei naţionale, nici în afara ei.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~