A doua reuniune, de interes general, a Clubului Militar Român de Reflecţie Euroatlantică – încheiată azi în Bucureşti – s-a deosebit de prima prin nu puţinele schimburi de replici între unii invitaţi şi unii membri ai acestei structuri atipice, dar cu impact în zonele mai mult sau mai puţin interesate de soarta armatei ţării.
Unul dintre invitaţi a afirmat că nu înţelege rostul expresiei “chiar cu preţul vieţii”, din formularea identităţii acestei tribune inedite, de afirmare a vocilor care susţin necesitatea ca România să aibă o democraţie consolidată şi o armată puternică:
Clubul Militar Român de Reflecţie Euroatlantică este un think tank ofensiv, informal, cu o afirmare mediatică, care promovează interesul naţional al României, de stat membru al comunităţii euroatlantice, independent, suveran, a cărui integritate teritorială trebuie apărată, chiar cu preţul vieţii.
În legea nr. 446 din 30 noiembrie 2006 privind pregătirea populației pentru apărare, publicată în Monitorul Oficial nr. 990/12 decembrie 2006, formula jurământului militar este următoarea:
“Eu, …………., jur credință patriei mele, România. Jur să-mi apăr țara,chiar cu prețul vieții.Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”
La Yovoriv, în Ucraina de Vest, peste 1.800 de soldați, din 18 state, au fost antrenaţi în exerciţii specifice unui război simulat. Structura de relaţii publice de la sediul NATO a difuzat imagini de la antrenamente şi scurte declaraţii, ale unora dintre militarii participanţi la instruirea comună.
Forţele Aeriene ale SUA au îndemnat pe camarazii din această categorie de forţe armate, ca să manifeste discreție atunci când vine vorba de conturile lor în social media, avertizându-i cu un nou poster:
“Tweet-uri libere distrug flote”.
Afișul, comentat de căpitanul Jonathan McDonald, din Comandamentul Central al Forţelor Aeriene ale SUA, este o versiune actualizată a avertismentului emis în Al Doilea Război Mondial:
“Buzele libere scufundă nave.”
“Aşa cum evoluează social media există tot mai multe căi pentru ca prietenii și familia să știe unde sunteţi, dar aceleași căi pot fi utilizate de către simpatizanți ISIS,” lupii singuratici “, pentru a urmări și a răni pe militarii noştri în afara siguranței asigurate în baza militară. “ a afirmat ofiţerul menţionat.
Afișul este însoțit de o “listă de informații critice” privind detalii operative care ar putea fi periculoase pentru armata SUA, dacă sunt dezvăluite, inclusiv disponibilitatea de instruire, detalii de dislocare, viteza liniei de internet, precum și locațiile specifice instalațiilor și personalului.
Conform Misiunii SUA la NATO, care citează un comunicat al ambasadei americane la Kiev, în urmă cu 24 de ore, autorităţile de peste Ocean au transferat celor din Ucraina un spital militar util la campanie, în valoare de 7,6 miliarde de dolari, unde personalul aferent este format din 30 de medici şi asistente medicale fiind în măsură să acorde asistenţă de specialitate la 3.000 de militari. Spitalul are patru corturi, care pot fi instalate în 24 de ore, cu dotările adecvate şi poate funcţiona, într-un mediu auster, până la 10 zile, când se impune reaprovizionarea sa cu materiale sanitare corespunzătoare fluxului de răniţi pe care îl gestionează.
450 de internauţi sunt interesaţi de fluxul de date, comentarii, semnalări şi opinii inserate pe pagina Clubului Militar Român de Reflecţie Euroatlantică. Non multa, sed multum!
Clubul Militar Român de Reflecţie Euroatlantică este un think tank ofensiv, informal, cu o afirmare mediatică, care promovează interesul naţional al României, de stat membru al comunităţii euroatlantice, independent, suveran, a cărui integritate teritorială trebuie apărată, chiar cu preţul vieţii.
La prima reuniune a Clubului, de la Institutul Cultural Român, prelegerile unor membri de frunte ai acestei comunităţi cu un singur obiectiv naţional, cel al unei Românii cu o democraţie consolidată, apărată de o armată menită a descuraja orice agresiune, au probat situarea lor mai presus de orice politică partizană internă.
La fel va fi şi la reuniunea Clubului, din 20 august, unde dialogul va fi axat strict pe tema anterior anunţată, prioritară fiind comunicarea modernă, eficientă, pe un singur plan, deloc partinic, acela al necesarei politici naţionale de întărire a Forţelor Armate Române.
Cine are ochi de citit să înţeleagă limpede mesajul.