Leat

Acolo unde mă aflu acum, undeva la graniţa dintre Moldova din vechime şi Ţara Românească din istoria altor veacuri, noaptea este o feerie datorită cerului înstelat, mai frumos parcă decât niciodată.
SKY
De sus se vede bine… de vreme ce diplomata Simona Popescu, de la Radio România Antena Satelor – cu care m-am mai întâlnit pe calea undelor, tot când mă retrăgeam pe meleagurile menţionate, unde se respiră liber – m-a invitat să particip la emisiunea sa de mâine seară. Conaţionala Simona Popescu dorind un dialog telefonic, în care pot interveni ascultătorii, “despre ce este democraţia, unde se termina ea şi începe dictatura, cât de naţionalişti putem fi până să ajungem extremişti şi cât de toleranti suntem cu adevărat. Explicăm noţiuni precum democraţie, dictatură, naţionalism, toleranţă, extremism.”
Partea mai puţin ştiută este că de când am venit aici, în fiecare zi a bătut clopotul la biserică şi a mai plecat câte un ţăran născut în prima jumătate a secolului trecut. Ba chiar, o fiinţă nonagenară, când a aflat numele unuia din cei plecaţi dintre cei vii a avut un comentariu memorabil:
“Era din leatul meu…acum am mai rămas trei…”
Adică leat 1924, când România era dodoloaţă, în graniţele sale naturale, fără dictatură, extrem de tolerantă cu cei de altă naţionalitate, rasă şi credinţă. Cu nu puţini compatrioţi la munca deloc uşoară a câmpului. Cu nu puţini ziditori de comunităţi rurale puternice, atente la vorbele celor care le marcau existenţa spirituală cu vorbele de duh ale cărturarilor cu sau fără sutana Bisericii Ortodoxe Române. Era o altă Românie.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~