Tichiile cu mărgăritar ale centrelor militare

Un internaut a avut amabilitatea să îmi trimită ce a scris pe un blog un cetăţean relativ bine informat despre vicepremierul la modă, una şi aceeaşi persoană cu ministrul de interne actual.
Rândurile respective pot fi accesate aici.

Motivul pentru care intervin, cu o simplă semnalare, este pe cât de simplu, pe atât de uluitor. Şi iată fragmentul, din postarea amintită, care a generat comentariul meu:

“Anul 2001 – Salt ilegal de la capitan la general-maior, cu sfidarea intregii armate.

Dupa 8 ani de la trecerea in rezerva cu gradul de capitan, G. Oprea este reactivat si nu oricum: cu gradul de general-maior. Si de justitie militara, desi activase numai 3 ani in domeniu. Pentru acest fapt este necesar un “spate” mult prea solid, si ceva la fel de mult trafic de influenta. Pe de alta parte, avansarea s-a facut cu incalcarea unor prevederi din Ghidul Carierei Militare si din Legea nr. 80/1995 (Statutul Cadrelor Militare) – introduse in vigoare dupa stas NATO. Care erau aceste prevederi in anul 2001? Sa nu mai fie ca in comunism cand cine avea pile putea fi avansat oricand si oricum, introducandu-se stagii minime in grad, astfel: sublocotenent/aspirant – 3 ani, pt. celelalte grade de la locotenent la lt.colonel/cpt. comandor – de 5 ani, de la colonel/comandor in sus – fara stagiu in grad. Ori, G. Oprea a fost activat cu gradul de general-maior, sarind etapele maior si lt. colonel cu stagii minime in grad (5 ani fiecare), ceea ce este ilegal. De fapt, G. Oprea nici in gradul de capitan nu are stagiul minim obligatoriu, acesta fiind tot de 5 ani, iar G. Oprea a detinut respectivul grad 2 ani. Pe de alta parte G. Oprea a sarit pur si simplu si peste gradele de colonel si general de brigada. Ultimele grade nu impun stagii minime, insa obligatoriu trebuie sa porti acele grade inainte de deveni general-maior. Mai este un aspect. G. Oprea reprezinta o sfidare a tuturor militarilor de cariera, cu precadere a fostilor sai colegi din anul 1993, care din cauza Ghidului Carierei Militare si a Legii nr. 80/1995 (Statutul Cadrelor Militare), nu puteau atinge gradul de colonel mai devreme de anul 2005. Daramite de general-maior.

In concluzie, daca tot a fost sa fie activat, G. Oprea ar fi trebuit activat cu gradul de capitan, sa isi indeplineasca stagiile minime in gradele de capitan, maior si lt. colonel. Maxime puteau fi oricat – dupa merite si posibilitatile armatei de avansare. Dupa care, prin 2005 ar fi putut fi avansat la gradul de colonel si abia dupa aceasta etapa putea sa i se atribuie primul grad de general, daca merita – desigur! Dar dupa moralitatea acestuia, este evident ca daca ar fi urmat o cale normala a carierei militare, G. Oprea nici acum nu ar fi depasit gradul de capitan.”

Trei lucruri ar fi de precizat:

1.În perioada postdecembristă, unele centre militare, de sector, în Bucureşti, au devenit adevărate fabrici de documente realizate pe bandă rulantă pentru avansări care au dus la situaţii comparabile cu cea de mai sus, una fiind chiar a primarului sectorului doi, a cărui avansare, scriptică, a permis, formal, acordarea gradului politic de general. Pentru că asta a devenit epoletul înstelat, un certificat de agreat al trecătoarelor micimi politice cocoţate pe scaune administrative în jocul mioritic vizând mimarea democraţiei emanate din popor, pentru popor…

2.Avansarea din 2001 a fost făcută din ordinul telefonic al premierului de atunci, executat, din păcate, de cel ce conducea Statul Major General în acel moment.

3.Dacă actuala conducere a ministerului armatei ar cere, spre analiză, Statului Major General, o situaţie a avansărilor pornite de la centrele militare, îndeosebi cele din Capitală, singurul risc ar fi ca ministrul să decidă, după lectură, clasificarea documentului ca strict secret de importanţă deosebită. Alternativa ar fi ca la nivelul Statului Major General să fie elaborat şi dat un ordin care să schimbe radical demagogia actualelor instrucţiuni, care au generat situaţia ridicolă în care chiar şi în rândurile veteranilor, din ultima conflagraţie mondială, să fi fost acordată steluţa tot mai puţin străucitoare unor octogenari, care nu au comandat mari unităţi, ci doar subunităţi, ceea ce face din epoletul auriu o bijuterie purtată, printre altele, şi la recepţia dată la ambasada rusă, când tremură farfuria din mâna celor veniţi din alt timp, fără demnitatea necesară.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~