Ion Petrescu

SUCCESUL FEDERAŢIEI RUSE ÎN COMUNITATEA LATINĂ DE LA NORD VEST ŞI VEST DE MAREA NEAGRĂ

– A se citi România şi Republica Moldova –

* Manifestanţii au scuipat clasa politică, dar impun dictatura străzii,
transfigurată diferit de televiziunile care folosesc imaginile din
Piaţa Universităţii mai degrabă ca decor pentru
propriile mesaje, nu atât de subtile pe cât le imaginează.
O excepţie, în această seară, o face B1TV, care a iniţiat
prezenţa în faţa camerei de filmat a câte unei voci tinere,
dar şi aceasta aleasă după criteriul să fie liniştită.

*Preşedintele României a folosit expresia nefericită „a trebuit să…”, cu referire la incidentul de la Club Colectiv, ca şi cum a trebuit să aibă loc această neelucidată incendiere, cu victime necunoscute. A trebuit… inducând în mod nefericit sugestia că flăcările erau singura soluţie. Deducţie condamnabilă, indezirabilă, dar care reflectă neatenţia şefului statului pe timpul rostirii unei alocuţiuni libere. Iar mulţimea a scandat ASASINII! ASASINII!

*Preşedintele ţării a promis că se va duce în Piaţa Universităţii, fără a anunţa ziua şi ora. În traducere liberă va merge când va fi informat că există siguranţa prezenţei sale acolo, 100%. Ceea ce sugerează ideea că manifestaţia are diferite zone de afirmare a dreptului la liberă exprimare, care sunt controlate de grupuri uşor identificate pe imaginile deja filmate, dar greu de identificat, cel puţin iniţial, la nivelul oferirii unor informaţii publice relevante despre membrii concreţi ai acestora.

*Preşedintele României nu a făcut niciun comentariu cu privire la ciudata coincidenţă dintre criza politică de la Bucureşti şi cea de la Chişinău. În traducere liberă:”Dacă vrei să le diminuezi forţa coezivă, dorinţa de Unire, zăpăceşte-i, să se bată între ei!” Ghilimele made in Kremlin.

*Actuala clasă politică plăteşte acum preţul compromisurilor sale succesive, deja cunoscute. Niciunul nu ar fi fost posibil fără complicitatea unor posturi de televiziune, de radio şi a unor publicaţii cu ediţii tipărite şi website-uri cu pretenţii. În pofida acestei realităţi, mulţi chiaburi din presa actuală se cred aidoma unor fete mari.

*Guvernul a căzut. Parlamentul este pândit de alegeri anticipate. Preşedintelui i s-a arătat pisica demisiei printr-un afiş fluturat, ieri seară, aproape de camerele de filmat ale unor televiziuni dornice de senzaţional. Moscova jubilează. România este neguvernabilă. Situaţia fiind similară la Chişinău. “Nu vă fie frică, poporul se ridică!” Dar România are 19.942.642 de locuitori. Nu 10.000, nici 20.000, nici 32.000, cifră agitată ca să fie pe măsura numărului celor 32 de români morţi în urma condamnabilului incendiu.

*În Piaţa Universităţii au fost fluturate, până ieri seară, drapele cu stema regală şi a fost preluat, pe micul ecran, un înscris cu Regele care merge pe calea sa. Tot respectul pentru Majestatea Sa Regele Mihai I al României, dar acesta rămâne ca un personaj istoric. Şi atât. Majoritar este curentul republican în România, nu ca urmare a educaţiei comuniste, ci ca efect al voinţei multor compatrioţi de a nu mai avea un conducător pe viaţă ca Nicolae Ceauşescu. A se vedea repulsia pentru cele trei mandate ale preşedintelui Ion Iliescu. Dar Moscova îşi joacă inteligent cartea în apele tulburi ale politichiei de la Bucureşti.

*Guvernul Ponta trebuia de mult să lase locul altui executiv. Şi Oprea trebuia să îşi dea demisia a doua zi după accident. Dar, atenţie! Executivul fostului premier, fără el, continuă să gestioneze situaţia, devenind brusc extrem de sensibil la exigenţele mulţimii. Iar Ministerul de Interne este condus de generalul Botoş, greu de stabilit de ce serviciu secret este acum controlat.

*Constituţional, preşedintele a demarat consultările. Practic a preluat controlul arenei politice în România. Inclusiv prin invitarea unor interlocutori, mai mult sau mai puţin tineri, mai mult sau mai puţin prezenţi, anterior, în Piaţa Universităţii, la un dialog prim, dar nu ultim. Mişcare inteligentă. Prin continuarea dialogurilor informale – sintagma cea mai potrivită – cu reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale, mai mult sau mai puţin cunoscute, vechi sau brusc scoase la vedere, preşedintele are un factor de presiune asupra preşedinţilor de partid. Care nu au mai propus un candidat: 1-0 pentru Cotroceni. Care agreează negocieri continuate, fără condiţii: 2-0 pentru Cotroceni. Care nu resping ideea alegerilor parlamentare anticipate: 3-0 pentru Cotroceni. Care cochetează cu varianta unui premier tehnic: 4-0 pentru Cotroceni. Care au predat practic iniţiativa politică Palatului Cotroceni: 5-0 pentru Cotroceni. Care speră ca timpul, frigul, iarna, ninsoarea să liniştească mulţimea: set pentru Cotroceni. Apropo, ce finanţare au aceste ONG-uri? Finanţarea reală, nu cea afirmată public. Cumva de la Clubul, deloc de fotbal, Dinamo?

*Place sau nu, în manifestaţiile din ultimele zile, din noiembrie 2015, au fost repetate multe din lozincile lunii decembrie 1989. Ceea ce indică atât recursul la un scenariu deja validat, cu morţi, sânge, lacrimi şi durere, cât şi ruperea de realitatea unei Românii care vrea soluţii eficiente, nu lozinci scrise ca la Pungeşti.

*În decembrie 1989, bisericile şi-au închis uşile, în noiembrie 2015 preoţii au reacţionat cu întârziere. Şi astfel, biserica a pierdut din nou, pe plan imagologic, în faţa opiniei publice. Nu este clar dacă până la scuzele prezentate de Patriarh mătăniile erau făcute cu plecarea frunţii spre Est sau spre Vest.

*Prima lecţie de învăţat, pe planul comunicării reale, este frustrarea mare a manifestanţilor faţă de faptul că până la demonstraţiile din ultimele zile vocile lor NU contau, mai toate televiziunile, atât cele private, cât şi cea publică, aducând pe micul ecran aceleaşi chipuri, multe expirate, ale unor cetăţeni încremeniţi în propriul limbaj, în propriile evoluţii anterioare, cu stereotipe verbale exasperante. De aici şi necesitatea unei primeniri a peisajului publicistic, din care băieţii de băieţi să facă singuri un pas înapoi.

*Dreptul la exprimare liberă este garantat în societatea noastră. Dreptul la exprimare responsabilă se învaţă. Pentru asta, primăriile actuale ar putea inaugura arealuri destinate unor tribune unde se pot exprima cei ce vor să îşi verifice în public propriile convingeri. Calm. Lucid. În faţa unor necunoscuţi care îi vor aplauda sau le vor contraargumenta opiniile exprimate. Asta pentru că, până în 1989, dar şi în ultimii 25 de ani, mulţimile au avut doar stadioanele ca spaţii libere de eliberare de energii negative, acumulate în societatea capului, de regulă, plecat.

* A doua lecţie de învăţat este timorarea administraţiei prezidenţiale în raport de solicitarea înlocuirii unor incompetenţi reali cu necunoscuţi din Piaţă. Sau cu veleitari care îşi încearcă acum şansa. Vârsta sau competenţa contează?

*Întrebare de interes public: a fost o simplă coincidenţă declanşarea manifestaţiilor în preziua summitului de la Bucureşti, a liderilor României, Poloniei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Cehiei, Slovaciei, Bulgariei şi Ungariei, care cereau un plus de trupe şi tehnică de luptă a NATO în ţările lor? Ce ţară est-europeană putea dori aşa ceva?

*Ar trebui să cadă pe gânduri unii teleaşti care cheamă tot felul de invitaţi în platourile de filmare, timp în care vocile lucide, deloc extremiste, echilibrate, cu argumente relevante, cu deschidere spre dialogul real, nu mimat, lipsesc din platou. Opriţi sonorul la televizoare. Comparaţi personajele care se perindă acum cu acelea care se plimbau anterior pe acolo. Lozincile de pe benzile galbene, cu exigenţe din anii anteriori. Mai nimic nou.

Interesul general | Ion Petrescu | November 7, 2015 07.30