20.12.2015, ora 14.10: DIGI 24 minte, cu neruşinare, în legătură cu evenimentele din decembrie 1989

La data şi ora indicată, o fătucă angajată pe post de simplă cititoare a rostit, fără jenă, bun simţ sau o conduită minimală de decenţă, cuvintele prin care postul DIGI 24 susţine că armata şi trupele de securitate tremurau în faţa demonstranţilor.

O nemernicie, tipică manipulării unui anumit serviciu de dezinformare.

În Armata României erau cetăţeni la fel de conştienţi ca şi demonstranţii, că regimul Ceauşescu va fi trimis acolo unde îi este locul.

În august 1989, cadrele militare au fost umilite de Elena Ceauşescu, care nu a aprobat avansarea, la termen, a celor care întruneau condiţiile legale.

Din acel moment, nu se mai punea problema să fie susţinut Ceauşescu, cu familia sa, ci doar când va pleca.

În ce priveşte Trupele de Securitate, ofiţerii acestora erau conştienţi de faptul că debarcarea familiei Ceauşescu va include momente imprevizibile.

Diferenţa, dintre manifestanţii dornici de LI-BER-TA-TE! şi conaţionalii din faţa lor, purtători de uniforme militare, era una singură.

Cei din urmă, aşa cum viaţa a dovedit ulterior, nu se mai reprezentau pe sine.

Ci ultima garanţie de supravieţuire a statului român, la frontierele căruia se aflau, la vest, coloanele militare maghiare, iar la est, cele sovietice.

Minţim populaţia şi în decembrie 2015?

Bilă neagră pentru DIGI 24, care a căzut în capcana propagandei mincinoase, detestabile, pentru care nu are nicio scuză.

Decât manipularea sau prostia.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~