Sarcasm
EUGEN LAURIAN: Blondele și badea Mircea
(după tăierea pensiilor militare)
Două tinere, și blonde, în compartiment de tren
merg unde le duce trenul – gen de fete din monden ! –
văd în fața lor, pe bancă, singur cuc, un bătrânel
ponosit, ca vai de lume, și c-o traistă după el…
Barba-i lungă, țesălată, caier gros, din lână albă,
îi curgea pe pieptu-i mândră, ascunzând, sub ea, o salbă –
decorații și medalii de la nu știu ce răzbel,
că făcuse și războiul și-ajunsese colonel –
dar demult, demult aceasta – fosta-i lele-ai fost odată ! –
iar acum, cu burta goală și cu pensia tăiată,
pleacă la copii, că-i are duși în lumea lor să-și cate
fiecare rostu-n viață, că la el e nedreptate…
Și-au piedut cu toții slujba, fabricile s-au închis,
politrucii fură-ntruna, totul e un compromis,
înțelegeri fără noimă, cu o lege arbitrară
au ajuns stăpânii țării unsuroși veniți de-afară
care fură, fură, fură… fură azi, fură și mâine
de nu mai găsești prin țară nici un colț, curat, de pâine…
Stă bătrânul și se uită, când pe geam, când la duduci…
„Asta-i țara, bade Mircea, care-ai vrut ca s-o apuci ?…
Ai ajuns să vezi și asta, țara ta e-a nimănui !…
Țara laptelui și-a mierii astăzi nu-i !…
Dar cui să-i spui ?…
Oare mai mergeai la oaste, mai mergeai la recrutare
de era așa și-atuncea țara ta, fără ogoare?…
Mai treceai, în chiot, Prutul să te-avânți să dezrobești
ale tale plaiuri toate prinse-n chingile rusești ?…
Mai puneai la umăr pușca, mai aveai atunci temei
să primești în față glonțul, ca la Oarba, ori Carei ?…”
Stă bădia,-nchide ochii, se gândește la mormânt…
Fața-i palidă ca varul, barba-l trage-nspre pământ,
nu se uită, nu ascultă, nu-l străpunge nici un gând
din ce trăncănesc, întruna, blondele cu chip bolând…
*** *** ***
Țăcăne, în ritmul vieții, glasul roților de tren…
Fetele își dau ochiade și-l privesc pe-aborigen:
„- Auzi, fato, cine-i ăsta ?…
Are față de român
dar nu-i de pe lumea asta !… Cred că-i Mircea cel Bătrân !
Uite, fato, ce de alea… tinichele… ori avere ?…
Cred că-s bani din altă lume și îi ține la vedere !…
Uită-te la barba-i albă, l-am văzut cândva-ntr-o carte
de povești sau de istorii…
Cred că-i Mircea, să n-am parte !…”
„- Cum să fie Mircea, fato ?…
Mircea cel Bătrân, cu bani ?…
A trăit cu mult ’nainte, să tot fie mii de ani !…
Vai, că proastă mai ești, fato !…
Proastă rău, de dai în gropi !…
Mircea-i dus pe altă lume și tu vrei ca să-l dezgropi ?…”
*** *** ***
Tac duduile, de-odată, că oprește-n gară trenul…
Nu mai chițăie niciuna, parcă le-a pierit antrenul
da-s cu ochii tot la moșu’, la bărbie și la „bani”…
„Mircea cel Bătrân să fie ?…
Cum ?… După atâția ani ?…”
Când, de-odată, ușa-n lături și intră-n compartiment
alt bătrân, la fel ca primul, din același contigent…
„- Bună ziua !” – zice omul încercând, cu greu, să șadă…
Dă cu ochii de colegul…
Nu știa ce să mai creadă,
dar pricepe că-l cunoaște și-l salută cu tumult:
„-Te salut, cu drag, bătrâne !…
Nu te-am mai văzut de mult !…
Au trecut în fugă anii… și ce repede-au trecut,
să tot fie, poate-o mie, de când nu ne-am mai văzut…
Dar arăți, bătrâne, bine !…
Mircea, n-ai îmbătrânit !…
Doar un pic mai alb ți-e părul, pari și-un pic mai cătrănit
că, probabil, boii aștia te-au băgat sub tăvălug,
iar cu pensia de-acuma… doar de-o groapă și-un coșciug !…”
*** *** ***
Stau blondinele mirate de întorsătura-aceasta
apoi una rupe calmul:
„- Auzi, fato, cine-i proasta ?”
*** *** ***
De nu le-ați văzut vreodată, nu-i nici cea mai mică dramă;
va veni, cândva, și timpul să vă spun și cum le cheamă !!!
București – 20 mai 2010
Interesul general | Ion Petrescu | 
December 20, 2015 07.30
Subscribe
