CARTONAŞ GALBEN: Impotenţii

1902

Scriu aceste rânduri
pentru că am avut parte,
în ultimele ore,
de experienţe demne de
Stan şi Bran.

Mai întâi am fost sunat, la telefon, de Stan,
vorba vine,
vocea fiind asemănătoare cu aceea a lui
Hillary Diane Rodham Clinton.

Am înţeles contextul.

Am acceptat
să intru în legătură telefonică
cu un crainic,
acum de radio,
anterior de televiziune,
care,
după rapiditatea cu care vorbea,
citind depeşe aiurea,
părea că ştie totul…

Mai puţin un principiu,
deloc ignorabil,
în jurnalismul modern.

Dacă nu există curiozitatea,
în acest caz,
a ascultătorilor,
pentru un interlocutor cu nuanţări noi,
pentru ce anume
se mai face o conexiune telefonică?

Pentru pata de culoare?

Sau pentru sigilarea condiţiei…
… de amatorism voluntar,
pe unde radio…
mai mult sau mai puţin scurte, lungi,
sau cum vreţi Dumneavoastră…

Ulterior,
pot pentru ca să zic,
am fost sunat de…
Bran.

Omu’ vroia răspunsuri la cheie
apropo la – vezi Doamne…-,
unele neclarităţi
ale opiniei publice,
privind
gradele diferite de alertă,
vizând terorismul.

Ei, aş!

Întrebări clar telecomandate,
răspunsuri…
… pe măsura
insignifiantelor provocări.

Un sfat.

Pentru băieţii de băieţi,
care fac asemenea experimente,
eşuate,
de intelligence…
… de doi bani.

Mai puneţi mâna pe carte,
că este clar,
doar aţi răsfoit-o,
mai urmaţi un curs,
peste Ocean,
pentru a înţelege că diferenţa dintre
papagalii politichiei româneşti
şi pământenii simpli
care ţin la Ţara asta

nu stă în
vizibilitatea publică,
oricum de doi bani,
prin prestaţia mediocră a jurnaliştilor
arvuniţi la câte o corabie ocazională,
ci prin verticalitatea şi limpezimea unor convingeri deloc convertibile.

“La bulivar, birjar!”

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~