Compatriotul de mai sus a ştiut însă că nu de un arogant, un prea plin de el, un vânător de imagine falsă au nevoie cei ce au dorit o schimbare. Ci de o minimă speranţă. Când aceasta a prins contur, au început delaţiunile, că doar la asta bărbaţii de stat…degeaba – pe lângă fustele consoartelor – se pricep al naibii de bine.

A căzut în capcana denigrărilor gratuite şi un jurnalist ce părea respectabil, dar care a uitat cum el însuşi a dus la pierzanie o altă coagulare a ziariştilor, cei ce credeau că gloria eternă se autoproclamă pe timpul vieţii lor epigonice, omiţând că istoria presei are alte reguli, deloc supuse isteriilor prezente.

Nu aş fi scris aceste rânduri dacă pe 7 iunie nu ar fi fost ziua de naştere a lui Doru Dinu Glăvan, un om de radio, deci plin de viaţă, un sindicalist care ştie să încaseze, în nume personal şi în numele uniunii pe care o conduce – singura care renaşte din propria cenuşă -, loviturile machiavelice ale unor neica nimeni, care înainte de a mai genera te miri ce prostioare ar trebui să se uite în oglindă, pentru că deja au devenit istorie, dar numai pentru familia lor.

La mulţi ani, Doru şi rămâi cum eşti. Enervant, tenace, dar cu succes ca manager al UZPR.