să-și caute feciorii – fiii ei
plecați în larga lume ce-i desparte
de noi, de proprii fii și de consoarte,
că-n țara lor străinii-s dumnezei.

Și ei, acei plecați cu pașapoarte,
precum și noi, rămașii fără ei,
plătim, din greu, acestor corifei…
Tot noi plătim, de zor, și oale sparte!…

Tot noi, cei mai cuminți din mielușei,
absenți din lume, când lumea se împarte,
clădim, vârtos, pe bază de rapoarte,
doar mall-uri, vile, crâșme și moschei…[1]

Iar dacă gândurile-mi sunt deșarte,
bronzați-mi, la nisip, doar trei idei
cu care să atârn anume derbedei
ce dus-au țara la un pas… de moarte.

***
Ca să-ți aduci copiii înapoi,
tu, țara mea cu sufletul în rate,
să-ți curăți legiuirea de păcate
și să-ți elimini țara de ciocoi!

Iar dacă nici aceasta nu se poate,
vă rog, să-mi căutați câțiva eroi
că vreau să-mi pot aduce înapoi
chiar marea, cu nisipurile – toate!