EUGEN LAURIAN: Ziua Eminescu

E 15 iunie, astăzi. E ziua în care Poetul Național a intrat în neființă, în eternitate și în conștiința definitivă a conaționalilor săi. Lăsând în urmă-i curcubeie și aurore stilistice care au marcat irevocabil limba noastră, ridicând-o pe piedestalul limbii române moderne, a fost și cel care perceput cel mai bine, la vremea sa, pulsul societății și trăirile poporului.
Știind ce i-a dorit României cu aproape 150 de ani în urmă, faceți vă rog, un efort de imaginație și încercați a bănui ce deziderate i-ar atașa țării sale văzând ce se întâmplă în actualitatea noastră, dar simțind la fel de românește ca la 1880.
Eu am intuit cele ce urmează…

Eugen Laurian

Ce-ți doresc, azi, ție, Sfântă Românie…

(Amintindu-ne de Eminescu…)

Motto: ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor?”
Mihai Eminescu – ”Ce-ți doresc eu ție”

Ce-ți doresc eu ție, Sfântă Românie,
țara mea de jale, țara mea de dor?…
Când nu ai armată și economie,
la trecutu-ți mare, mare viitor?…
Țară de poveste, binecuvântată,
pe spinarea-ți curbă hoții păstoresc;
să mai fii și-acuma cum ai fost, odată,
biată colonie, asta ți-o doresc!

Nu mai ai uzine, nu mai ai ogoare,
fabricile, toate, sunt doar fiare vechi;
ți-au distrus ființa, ți-au furat vapoare,
ești, prin lumea largă, trasă de urechi…
Ne-am vândut petrolul, ne-am vândut pământul,
ne-am vândut copiii!… Toate le-am vândut!…
Ne-am pierdut onoarea, cinstea și cuvântul,
legea și credința-n care ne-am născut.

La tejgheaua sorții și-a străinătății,
vindem, pe nimica, ce-au clădit părinții;
așteptăm degeaba ziua demnității
dacă-n capul nostru sună, doar, arginții!
Cei mai buni din fiii-ți, au plecat afară,
negăsindu-și rostul printre stricăciuni;
nefăcând eforturi să-i păstrăm în țară
ori suntem nemernici…, ori suntem nebuni!

Holdele bogate ce, odinioară,
când erai grânarul unui continent,
nu le mai producem, le luăm de-afară…
Ne decidem soarta numai aparent!
Chiar și-atunci când plouă, holdele, puhoaie,
nu mai umplu traista bietului român,
că-i plătim pe alții doar să ne jupoaie
și ajuns-am, iarăși, slugă la stăpân!

Deznădăjduită, plânge sănătatea
lănțuită-n chinga marilor dureri
doctorii că-i pleacă… de calamitatea
drumului, dezastru, către nicăieri.
Cu sistemul vraiște, în atrofiere,
doctorii, rămașii, fac mereu minuni
încercând salvarea-n bolile severe
doar prin providență și prin rugăciuni…

Și învățământu-și strigă neputința
deselor reforme ce distrug ce-a fost;
unde ei, miniștrii, tot își dau silința
să mai demoleze, crunt și fără rost,
chipuri și modele ce-au zidit o țară,
obiceiuri, datini, domnii pământeni
să îi scoată, iarăși, din istorii-afară
și să introducă sfinții alogeni…

Ce mai vor jupânii?… Ce mai vor stăpânii
care ne tratează ca popor plebeu?…
Să ne pierdem stima chiar în noi, românii,
limba și credința-n bunul Dumnezeu?…
S-aruncăm la ștercă semnele veciei
ce ne-au fost lăsate de prea-buni părinți
pentru dăinuirea țării ciocârliei,
când străbunii noștri au murit ca sfinți?…

Pentru FeMeI-uri, bănci și monopoluri,
ce ne-mping căruța către țintirim,
s-aruncăm, aiurea, semne și simboluri
ce ne-au dat tăria ca să dăinuim?…
Pe când domnii noștri s-au trudit, ca sfinții,
să păstreze țara în identitate,
să trădăm copiii, moșii și părinții?…
Mândră Românie, asta… asta nu se poate!

***

Ce-ți doresc,azi, ție, biată colonie,
țară prea-bogată scoasă la mezat?…
Să fii, pretutindeni, iarăși Românie
prețuită-n lume cum ai fost odat’!

Ce-ți doresc, azi, ție, Sfântă Românie?…
Să mai vezi, odată, mândru fluturând,
tricolorul nostru, prins la brâu… și-n ie,
deșteptând poporul… domnii deșteptând!

Ce-ți doresc eu ție?… Să-ți aduci copiii
cei plecați afară pentr-un pumn de zloți;
să ne ținem țara, educând toți fiii
că suntem destoinici, nu un neam de hoți!

Că avem tradiții și avem istorii
pe pământul nostru jinduit de mulți;
tații și strămoșii au murit în glorii
apărându-și vatra, liberi… și desculți.

Să păstrăm trecutul, să păstrăm credința,
menținând, drept sacru, tot ce-i strămoșesc,
să ne fie gardă crezul și voința!…
Dulce Românie, asta ți-o doresc!

Să ne facem, iarăși, fabrici și uzine,
să mai scoatem aur din păduri și munți;
clocotească viața pe câmpii și-n mine,
șteargă-ngrijorarea încercatei frunți!…

Să mai dăm de muncă brațelor vânjoase
pe pământul nostru, sacru, românesc,
să clădim, în țară, fabrici, poduri, case….
Dulce Românie, asta ți-o doresc!

Vocile mulțimii fie respectate
nu dorința clicii de la vârf, de sus,
ce-a respins voința voturilor date
și-a impus, în țară, răul cel impus.

Ce-ți doresc eu ție?… Grijă ai de turmă,
să nu-și mai voteze-n frunte toți nerozii!…
Dându-i, chiar de astăzi, mintea de pe urmă,
ști-va să-și aleagă chiar și voievozii!

Obiceiuri, datini, toate-s diademe
din coroana noastră de unicitate!
Limba și credința, ca valori supreme,
nu sunt de vânzare, spre a fi uitate!

Chiar și-într-o uniune, (dac-o fi să fie),
să-ți păstrezi fărâma de identitate
care consfințește că ești Românie
într-o Europă în diversitate!

Curgă către tine gândurile noastre!…
Aibă căutare tot ce-i românesc!…
Fie, peste țară, numai zări albastre
sub oblăduirea Domnului ceresc!

Cântă-ți veșnicia vocile măiastre
stihurile mele când te proslăvesc;
te ferească, sfântul, de război… dezastre!…
Sfântă Românie, asta ți-o doresc!

Bragadiru – 15 iunie 2016