VIDEO: Sensul libertăţii, la vest şi est de Nistru

Clubul Militar Român de Reflecţie Euroatlantică a apărut ca o reacţie strict democratică, pe plan mediatic, la ocolirea vizibilă a interesului naţional, de cei care fiind aleşi sau numiţi au obligaţia de a consolida statul de drept, în România, de a asigura independenţa naţională, suveranitatea ţării, integritatea teritorială şi reîntregirea celor care vorbesc limba lui Mihai Eminescu, dezirabilă până la 1 Decembrie 2018.

Acum, numărul juniorilor din Club este dominant faţă de cel al seniorilor, cu care a pornit, iniţial, la drum, această iniţiativă specifică societăţii civile, utilă în vremuri când cei lipsiţi de bărbăţie politică se miră, acolo unde au fost puşi de computerele cu cifre schimbătoare, după cum vrea cine ştim cu toţii.

În prezent, 634 de internauţi sunt simpatizanţi ai CLUBULUI MILITAR ROMÂN DE REFLECŢIE EUROATLANTICĂ, deviza Clubului fiind: TRĂIASCĂ NAŢIA! SUS CU EA! Clubul Militar Român de Reflecţie Euroatlantică va continua aducerea în arena publică a unor viitori bărbaţi de stat, care au de pe acum fruntea sus, nu privirea plecată…

ALFA
BETA

Invitaţi la emisiunea VALORI EUROATLANTICE, difuzată de 6TV au fost promiţătorii GEORGE SIMION şi RĂZVAN MUNTEANU:

~