DEBORAH LEE: “Rămâne de văzut ce se întâmplă în continuare”

Update. ”Dezminţirile succesive, ale Ministerului Afacerilor Externe şi ministrului apărării naţionale, Mihnea Motoc în legătură cu informaţia difuzată de website-ul EurActiv.com, privind un ipotetic transfer de arme nucleare, din Turcia spre România, în contextul degradării relaţiilor dintre Ankara şi Washington sunt confirmări serioase ale realităţii că nimic nu a fost transportat, pe calea aerului, de la Incirlik, la vreo bază militară aeriană din ţara noastră”, a declarat analistul militar Ion Petrescu pentru Epoch Times.

El a arătat că ”miercuri, 17 august 2016, doamna Deborah Lee James, secretar al Forţelor Aeriene ale SUA, a declarat, la Clubul Presei, din New York, că armele nucleare americane staţionate în Turcia sunt în siguranţă, această ţară fiind considerată, în continuare, aliatul Statelor Unite ale Americii. Deborah Lee James a menţionat că mulţi membri ai conducerii armatei turce au părăsit funcţiile şi noii lideri au nevoie de un timp de acomodare, motiv pentru care rămâne de văzut ce se întâmplă în continuare”.

”În traducere liberă, cu toate asigurările oficiale, ale secretarului Forţelor Aeriene ale SUA, Pentagonul, cum este şi normal, are pregătite toate variantele de luat în calcul, pentru a le prezenta preşedintelui SUA, dacă o nouă situaţie imprevizibilă o va impune”, a concluzionat colonelul (r.) dr. Ion Petrescu pentru Epoch Times

DETALII AICI.

~