Eu unul am înţeles, în ultimii şapte de ani de zile, că există Cupola Nevăzută, aceea care evaluează pe fiecare individ ieşit din sistemul controlului de stat, şi care având o experienţă inedită, un parcurs profesional aparte, o voinţă de afirmare publică bine studiată, este stimulat, doar din perspectivă imagologică, să apară în arena publică, când se apreciază că ar putea deveni o pată de culoare, cel puţin…

Însă de aici, până la comedia transformării unei emisiuni, cu pretext internaţional, în buletinul de ştiri săptămânal, al bunicilor convinşi, cu înverşunare, că ne spun noutăţi de ne mirăm de inutilitatea lor este…o mare depărtare.

Sigur. Există o criză a vârstei. O teamă de parcursul final al vieţii. O disperare că o voce cândva notabilă uite că…nu mai contează în ecuaţia publică.

Dar de aici, până la nervozitatea unui fost candidat la alegerile prezidenţiale, la confundarea unui post TV cu o staţie de radioamplificare, de un înstelat, la platitudinea unui profesor care… ştie citind din hârtii, la un ministru de externe care ştie el cine cu cine negociază, deci… să stăm liniştiţi pe locurile noastre, ca în 1989… şi la un moderator umilit pentru simplul motiv că nu… moderează este pur şi simplu The Muppet Show, ca să nu scriu bătaie de joc.

Nu ştiu cine a inventat jurnalul aiuritor al celor şapte zile, dar este un deserviciu public adus unui post TV care încearcă să iasă la lumină.

Cel mai corect ar fi ca invitaţii menţionaţi să fie chemaţi în formule mai restrânse, nu stresaţi că un înstelat a devenit, brusc, spre propria lui mirare, vedeta de televiziune a blocului în care stă.