Ben, c’est bon pour le moral…

Titlul de mai sus se justifică după parcurgerea numărului,
din această toamnă,
a revistei Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România,
care,
dincolo de înşiruirea unor nume, mai mult sau mai puţin celebre,
în caseta tehnică,
constituie rodul imaginaţiei, talentului, îndârjirii unui semen
care realiza
invidiate emisiuni matinale,
la televiziunea publică,
ulterior a adus pofta sa de dinamică, pe micul ecran, în arealul celor
care reflectau imaginea armatei,
pentru telespectatorii români, iar de ceva vreme este
secretarul general
al uniunii jurnaliştilor, cei mai mulţi anonimi,
care şi-au câştigat o pâine,
uneori albă, uneori neagră, cu preţul unor cuvinte
menite să redea adevărul meritat
de lucizii mioritici.
Prin urmare, revista UZP, numărul 4,
merită o exclamaţie
pentru creatorul ei, teleastul Benone Neagoe:

– Ben, c’est bon pour le moral…

BEN 1

BEN 2

BEN 3

~