De regulă, cei care ajung la Palatul Victoria uită de armată
IULIAN POPESCU:
@ Faptul că va urma schimbarea administraţiei prezidenţiale, de la Casa Albă, ar trebui să dea puţin de gândit omologilor români. Este important, din punctul meu de vedere, să găsim culoarele potrivite şi cele mai scurte, pentru a intra în contact cu noua administraţie şi să susţinem interesul naţional, Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA să continue să fie o prioritate şi să fie dezvoltat. @ Totul depinde de noi şi de cum ne poziţionăm la masă, cu partenerii noştri. @ Îmi doresc ca viitorul premier să îşi asume, în totalitate, acest proiect de finanţare adecvată a armatei. Asta pentru că, de regulă, cei care ajung la Palatul Victoria uită de armată. @ Eu unul, sincer, nu aştept nici pe americani, nici pe englezi, nici pe francezi, singura scăpare suntem noi. Dacă noi românii nu facem ceva şi nu ne trezim nici în al unsprezecealea ceas că este nevoie de o armată puternică, care să ţină pasul cu evoluţia tehnicii de luptă a NATO, vom fi pierduţi, pentru că nimeni nu va activa acel articol 5, din Tratatul NATO, până nu le vom îndeplini pe predecesoarele acestuia. @ Sunt tot mai multe personaje politice de stânga, care îşi doresc o reorientare a României spre spaţiul euroasiatic. @ Eu cred că după biserică armata este a doua instituţie ca şi credibilitate, în societatea noastră.