.

De felul meu sunt un om paşnic. Poate prea îngăduitor, cum îmi reproşa un genial teleast, cu ani în urmă. Dar fiecare om are o limită a răbdării. Drept urmare, dacă băieţii care se joacă într-un anumit areal electronic – mare “standard al obiectivităţii lui Peşte Prăjit, cu ochi albaştri”, într-o presă total controlată de… comisarii de acum, cu o pregătire profesională vai de mama lor şi de cea a cui i-a proiectat pe unde cred că sunt ei azi – au iluzia că îşi pot permite orice, la adăpostul anonimatului, atunci le readuc aminte că am la dispoziţie interesante mesaje electronice care le indică apartenenţa, intenţia şi mimarea dragostei de ţară.

Rândurile de mai sus sunt un avertisment.

Eu nu am ce pierde.

Ei da.