Donald Trump şi Vladimir Putin – interlocutori necesari, ai omologului român, în anul 2017

Noul ministru de externe al României are de câştigat două pariuri profesionale inevitabile, în anul abia început. Primul este organizarea vizitei de stat a preşedintelui României, la Casa Albă. Al doilea îl constituie iniţierea consultărilor diplomatice pentru o întrevedere a şefului statului român cu omologul rus. Aşa cum există speranţe, verificabile în timp, ce vor fi confirmate sau infirmate, privind ridicarea nivelului de trai al celor mulţi, tăcuţi, dar votanţi, aşa ar trebui să apară semnale de demnitate naţională la ministerul fără ministru, oricum se numea ocupantul fotoliului numărul 1, din ierarhia oficială a diplomaţiei României. Şi primul semn de confirmare a potenţialului profesional al noului ministru de externe va fi vizita sa la Departamentul de Stat al SUA, după instalarea administraţiei preşedintelui Donald Trump. Un demers care trebuie să se materializeze înainte de sosirea la Washington a unui premier vecin, vocal, a cărui ţară este membră a NATO, dar nu a renunţat la himera anulării Tratatului de la Trianon, care a fost semnat la data de 4 iunie 1920, între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria. A doua probă de virilitate diplomatică este un dialog, la Moscova, cu omologul de la Ministerul rus de Externe, în vederea proiectării unei întâlniri între preşedinţii României şi Rusiei, cu scopul de a se exprima utilitatea normalizării relaţiilor diplomatice, a relansării relaţiilor economice şi a reamintirii faptului că România de Est, cea dintre Prut şi Nistru, a fost desprinsă de trupul ţării în împrejurări istorice iniţiate la debutul ultimei conflagraţii mondiale şi menţinută ca atare la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, motiv pentru care la Bucureşti va fi un interes constant pentru evoluţiile celuilalt stat românesc, 2018 fiind un an sensibil pentru respectarea drepturilor românilor la libertate, independenţă, integritate teritorială, suveranitate şi unitate naţională a tuturor celor care vorbesc limba lui Mihai Eminescu. Dacă aceste două obiective vor fi amânate la calendele greceşti, atunci poate va veni momentul în care noul Preşedinte al Camerei Deputaţilor îl va întreba pe realesul Preşedinte al Senatului, de ce a insistat ca partidul său să preia ministerul unde ministrul anonim, de până azi, a fost înlocuit de cine promitea, prin prestanţa lăudată în unele zone media, că va trezi România, în 2017, pe plan diplomatic? 2017 fiind un an în care nici măcar la Kremlin nu se mai fac decât pronosticuri prudente, Trump fiind mai imprevizibil decât Putin.

CONTINUAREA AICI.

~