Pui de lele!

What the fuck you want?

Când studiam în Bavaria, la un colegiu internaţional iniţiat de americani şi acceptat de germani, un ofiţer dintr-o altă armată europeană m-a avertizat că sunt verificate, zilnic, computerele pe care le aveam în camerele puse la dispoziţie.

Nu am dat crezare semnalării amicale, dar interlocutorul meu mi-a sugerat ca, în prima pauză, între două cursuri, să dau o fugă, până la calculatorul personal.

I-am urmat sfatul.

Ajuns în cameră nu am putut intra pe computerul pus la dispoziţie de colegiul de studiat convingerile unor europeni care admirau simbolistica Statuii Libertăţii.

Asta am păţit şi azi.

Nu am putut intra pe calculatorul propriu, împrejurare în care gândul meu a zburat spre fotografia unui înalt demnitar al mioriticilor, unul dintre cei rupţi de realitatea roânească, primit cu onoruri ceauşiste la menestrelul apărării unor iluzii.

În colţul din stânga, al imaginii oficiale era jalnicul chip al unui anonim cu patru stele, iar lângă el o blondă cu două stele!

Pui de lele!

Detaliul menţionat fiind echivalentul unui scuipat pe obrazul atâtor ofiţeri de valoare din Forţele Armate Române, care au refuzat condiţia de pupat public înţelegeţi bine ce.

What the fuck you want?

~