Acest Păcală sau Tândală, al Unchiului Sam

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România,
Hans Klemm,
acest Păcală sau Tândală, al Unchiului Sam,
trimis din eroare pe malurile Dâmboviţei,
a declarat marți, la Bistrița,
că, în luna iulie,
țara noastră va găzdui un exercițiu militar de amploare,
la care vor participa aproximativ 30.000 de soldați,
din țările membre NATO.

Nu există exerciţiu multinaţional cu atâţia militari,
doar o demonstraţie de forţă,
la adresa unui adversar potenţial,
acesta fiind statul rus,
care, prin doctrina sa militară,
a declarat că toate statele membre ale NATO,
inclusiv România,
sunt inamici ai Federaţiei Ruse.

Să nu ne îmbătăm cu apă rece,
marca Hans Klemm.

Se va repeta,
la o altă anvergură,
vara anului 1940.

Atunci, ca şi acum.
din toamnă,
cu alţi protagonişti,
la scara judecăţii naţionale…

~