GRADUL DE COLONEL = ULTIMUL RANG PROFESIONAL ÎN ARMATA ROMÂNIEI

Ei bine, din raţiuni pur pragmatice scriu aceste rânduri.

Ca unul care am văzut, din pură întâmplare, generali, pe post de arnăuţi, în subsolul pesedeului condus de Ion Iliescu redivivus…

Ca unul care ştiu cum a pierdut Emil Constantinescu încrederea forţelor armate naţionale…

Ca unul care am asistat la multiplicarea – în ediţie de masă, aidoma unui tiraj de ziar de scandal-, a gradului de general… de omnipotentul preşedinte Traian Băsescu, de ai cărui ochi albaştri pot furniza informaţii adecvate un general universitar şi un zero barat, cel din urmă fiind bun doar la înălţimea care presupunea, doar teoretic, o ştiinţă de intelligence aparte, de care şi generalul Mihail Popescu râdea, inteligent, satirizând o iluzie, pe post de mumie a unei direcţii de intelligence a armatei.

Cum gradele de general post-decembriste au fost acordate pe criterii strict politice, nicidecum validate de vreun succes pe câmpul de luptă, iar unii au luat o stea în plus fiind umili masoni, gradul de colonel rămâne, în Forţele Armate Române, ultimul rang profesional recunoscut conform normelor în vigoare.

Nu dau doi bani pe coloneii de la STS, – cei avansaţi la apelul de seară…- şi alte servicii similare, activaţi pe criterii lesne de înţeles, aceştia fiind O RUŞINE NAŢIONALĂ, un abuz contra regulilor clare ale statului de drept, o umilire a celor care au urmat şcoala sau academia militară.

Dacă actualul ministru al apărării este tare în instalaţii, vorba vine, ar trebui să interzică – dar nu o va face -, susţinerea unor teze de doctorat de civili cu ochi albaştri, ostili celor care au optat onest, pentru cariera armelor, din dragoste de ţară, doctoranzii menţionaţi neavând NIMIC ÎN COMUN CU ARMATA ROMÂNIEI.

Preşedintelui României îi pasă de Forţele Armate Române, cât îi pasă octogenarului din mediul rural de cine şi cu ce îi ară grădina din spatele casei.

Premierului României îi pasă de oastea ţării, cât îi pasă bănăţeanului de soarta fraţilor de peste Prut.

Ministrului apărării îi pasă de subordonaţi, cât să nu i se strice imaginea de insignifiant reper la fotografii oficiale.

Şeful Statului Major General, aidoma ultimilor doi predecesori, pur şi simplu nu are probleme de conştiinţă, doar viaţa merge mai departe.

Şi el va fi o simplă imagine neutră pe un perete bun la cimitirul Ghencea.

Rezerviştii sunt în majoritatea lor conaţionali tăcuţi, dar vreo câţiva rătăciţi, din promoţii şi cu grade diferite, cred că mai pot resuscita interesul naţional.

Eroare totală.

Interesul naţional nu are nimic în comun cu orgolii de doi bani şi personalităţi aparente, care refuză să se uite în oglindă, unde ar putea vedea mărimea lor naturală.

Am scris rândurile de mai sus din scârbă faţă de minciuna publică.

~