Şi acest Bărbat de Stat există…

Ne mai despart 19 luni şi două săptămâni de aniversarea Reîntregirii României.

Şi cum suntem?

Şi în dreapta şi în stânga Prutului sunt tărâmuri ale monologurilor.

Nu există Unificatorul.

Cel visat.

Doar mimul de la Chişinău, care vrea reunificarea cu… multinaţionala federaţie condusă, încă, de Putin.

Şi varianta 2017 a lui Emil Constantinescu, care refuză să înţeleagă faptul că românii, aşa cum sunt ei, mai mult sau mai puţin luminoşi, au priceput, unii mai târziu, că au un preşedinte aparte doar pentru că… vorbeşte limba Cancelarului informal al Europei.

Aparent, România nu are, la nivelul vizibilităţii publice, un omolog al celui care rămâne Marele Unificator al Germaniei: Helmut Josef Michael Kohl.

Practic, dacă disipăm iluzia mioritică, aceea conform căreia ar urma să cadă drobul de sare răsăriteană, peste dezideratul Reunificării Naţionale Inevitabile, în timpul vieţii noastre, nu în cel al urmaşilor noştri, am putea pricepe, la nivel naţional, că doar impotenţa, incultura, lipsa de viziune geopolitică a clasei noastre politice, alimentează pofta de comoditate a primilor patru demnitari civili, în statul numit încă România.

Trei dintre ei ar fi bine să îşi cumpere o clepsidră.

Una cu nisipul ce va curge până la fireasca redeşteptare naţională, care nu ţine de păcălelile livrate de te miri ce ambasade, unor Păcălici ai Micului Ecran.

Papagali care se cred mai importanţi decât sunt: simpli comunicatori comici ai unor fumigene imagologice generate de cancelarii unde titularii ar trebui să fie de mult la pensie, ca să nu scriu, mă scuzaţi, la cele veşnice.

Unificatorul dezirabil va fi cel care va uni spiritele rebele ale unei Naţiuni Mândre.

Şi acest Bărbat de Stat există.

~
css.php