România va rămâne pe mâini bune

Dialoguri telefonice succesive m-au determinat să scriu aceste rânduri/gânduri.
Camarazi, de nota 10, din PROMOŢIA INDEPENDENŢEI, arma grăniceri, aceea a anului 1977, pregătesc întâlnirea celor care, în urmă cu patru decenii, primeau, cu emoţii, gradul de locotenent de grăniceri.
Ulterior, cu 10 ani, în urmă, tot la Sibiu, la strigarea catalogului, din peste 120 de absolvenţi, dacă nu mă înşel, cam unul din şase ofiţeri trecuse Styxul…
Probabil că acum vom fi mult mai puţini.

Arma grăniceri a fost desfiinţată, din obedienţă faţă de Berlin, care a venit cu povestea poliţiei de frontieră, cea ai căror şefi îşi pun subordonaţii să ia poziţia… “pentru milă în genunchi”…
Cu tot respectul pentru profesioniştii tuturor celorlalte arme, din Forţele Armate Române, la fel de încercate de vicisitudinile de ieri şi de azi, doar grănicerii şi unii diplomaţi militari au avut drama şi încrâncenarea de a privi în faţă pe adversarii de la frontierele Republicii Socialiste România, rămaşi inamici ai României postdecembriste şi după lovitura de stat din finalul tragic al anului 1989.
Ca şi alţi colegi de promoţie, învăţaţi să acţioneze independent, în mediu ostil, am fost încercat de întrebarea existenţială: ce va fi după ce noi nu vom mai fi decât o simplă adiere de vânt, pe lângă o cruce insignifiantă, în te miri ce ţintirim uitat de mai marii zilei?
Abia după agresiunea militară imperială, contra Ucrainei, am aflat răspunsul, când cei doi urmaşi ai mei, bărbaţi în puterea cuvântului, sportivi unul şi unul, din proprie voinţă au venit la mine cu întrebarea:
– Ce facem cu Ţara?…
România nu va deveni land german şi va rămâne pe mâini bune.