12

Povestea imagologică cu posibila..

…schimbare a actualului ministru al apărării,

care nu are:

1.trecutul “albastru”, pot pentru ca să zic, al venerabilului diplomat Gheorghe Tinca;

2. nici misterul, greu traductibil, al celui care se cam bucura de umilirea celor mai mici decât el, respectiv alde Victor Babiuc;

3. nici prea plinul, de el, al actualului simplu păzitor de calculatoare, de la Cotroceni, impetuosul, pe termen scurt, Constantin Dudu Ionescu;

4. nici forţa deciziilor radicale ale lui Sorin Frunzăverde;

5. nici candoarea, bine mimată, “curat demoratică”, pentru naivi, a lui Ioan Mircea Paşcu;

6. nici…feminitatea, bine exploatată informativ, de serviciile secrete, a lui Theodor Athanasiu:

7. nici aplombul, deloc credibil, al unui simplu… cetăţean. Corneliu Dobriţoiu, altfel disciplinat faţă de… nevăzutul… mediului militar;

8. nici alonja lui Teodor Meleşcanu, care rămâne simbolul puterii din… umbră, a României;

9. nici umilinţa lui Mihai Stănişoară, probabil cea mai insignifiantă umbră vizualizată de televiziunea consoartei sale;

10. nici aroganţa uluitoare a lui Gabriel Oprea, avansat la ordinul premierului Adrian Năstase, de la gradul de… la cel de… general, absolut nemeritat;

11. nici deprinderile de…counterintelligence ale lui Mircea Duşa;

12. nici tăcerile, de om al altui serviciu, deloc loial armatei, pot pentru ca să zic, cele ale lui Mihnea Motoc…

…povestea amintită, zic,
explică frica atroce
a vârfurilor politichiei mioritice
faţă de posibilitatea, democratică,
a instalării,
la Ministerul Apărării Naţioanle,
a unui senior cu o autoritate profesională,
din rândurile celor care au şi azi
un prestigiu incontestabil,
în rândurile celor
peste 80.000 de militari români
şi a celor peste 80.000 de rezervişti.

Cu toţii vinovaţi
de faptul că au jurat,
cu mâna pe drapel,
nu în cor, să îşi apere Ţara,
in integrum, până la Nistru,
chiar cu preţul vieţii.

~