Într-un dialog anterior, pe atunci amical, conaţionalul Manega îmi mărturisea că a urmat şcoala militară până la un moment dat, când, în urma unui conflict cu un ofiţer, a optat să plece de acolo. O precizare utilă, de vreme ce, marcat de acel moment sensibil din viaţa sa, afirmă, cu lipsă de măsură şi de luciditate:

“Mărturisesc că, pentru mine, ședința a avut aspectul unei acțiuni de juntă militară. La propriu și la figurat.”

O calomnie de joasă speţă.

Nimic despre abuzurile, în formă continuată, ale preşedintelui Doru Dinu Glăvan, care a confundat UZPR cu moşia proprie, dovadă că, printre altele, a etichetat doi colaboratori, de la sediul uniunii, drept…”sclavii mei”. Şi oamenii aceia pot depune mărturie.

Nimic despre banii cheltuiţi aiurea şi fuga de a da socoteală, în faţa Consiliului Director, pentru decizii luate de unul singur, după pofta bunului plac, a domnului Glăvan.

Nimic despre adeverinţele acordate unor persoane neatestate ca jurnalişti profesionişti, dar dornice să beneficieze de o indemnizaţie câştigată ca urmare a eforturilor decisive ale lui Benone Neagoe şi doar complementare ale lui Doru Dinu Glăvan.

Nimic despre faptul că, doar cu jumătate de gură, concetăţeanul Glăvan a recunoscut că a greşit şi pentru a evita suspendarea din UZPR a preferat o mişcare care să îi menţină iluzia că va reveni în fruntea celor care, totuşi, nu sunt sclavii săi.

Nimic despre amplul raport al comisiei de atestare, care arată, de la o pagină la alta, aiuritorul stil de conducere a celui care a confundat o structură asociativă cu instituţia în care a avut şi mai speră că va avea ultimul cuvânt, chiar dacă acesta încalcă legea.

În schimb, Miron Manega, care îmi datorează prezenţa sa la 6TV, după ce aminteşte punctul său de vedere la adresa celor exprimate de membrii Consiliului Director, afirmă, apoteotic, că interesele uniunii sunt reprezentate de cel invitat, cu maximă îngăduinţă, să îşi vadă de propria seninătate.

Miron Manega îşi încheie pledoaria pentru Doru Dinu Glăvan inventând merite care nu există.

El susţinând astfel modul de conducere dictatorial, al celui nevoit să predea funcţia, deocamdată temporar.

Îl asigur pe domnul Manega că noua conducere optează pentru transparenţa actului de conducere, nu pentru modul ascuns de a îmbrobodi oamenii, pe promovarea principiului conducerii colective, nu pe decizii arbitrare, inclusiv cele de îndepărtare succesivă a jurnaliştilor care gândeau diferit faţă de Doru Dinu Glăvan.

Vom vedea, la proxima adunare generală, dacă reprezentanţii filialelor preferă implicarea lor în deciziile legale ale UZPR, sau revenirea la stilul ceauşist, deplorabil, a unui personaj care confundă sediul uniunii cu propria sa casă, iar pe personalul administrativ drept imaginea, din 2017, a majordomilor din Evul Mediu.

Ar mai fi ceva.

În lumea de azi, pentru un jurnalist care se respectă nu există…bucătărie internă, ci doar exprimarea adevărului.

Pe blogul meu, de pe ADEVĂRUL, încă am fost prea elegant, faţă de faptele care incriminează modul de conducere arbitrar, abuziv, condamnabil, al cetăţeanului simplu Doru Dinu Glăvan.

A fi prieten, cu cel ce a condus UZPR este una, dar a spune franc lucrurilor pe nume este altceva.

Este adevărat, rostirea unor jumătăţi de adevăr este cea mai bună formă de propagandă.

De culoare roşie.

Este o certitudine, identificabilă pe un areal electronic unde la adăpostul propriilor închipuiri este făcut ţânţarul armăsar.

Şi ne mai întrebăm de ce stă România pe loc şi mai au unii nostalgia RSR şi a lecturilor facile despre democraţia pe care nu au înţeles-o niciodată.