Încetarea focului a fost întreruptă, de 23 de ori, în sectorul Mariupol

Situația din zona Operaţiunilor Antiteroriste, din estul Ucrainei, a fost cea mai dificilă în sectorul Mariupol. În mod repetat, militanții rusofoni au deschis focul, cu arme mici, noaptea, lângă Vodiane. Atacurile au fost reluate la ora 09:00 și au continuat până la sfârșitul zilei. “Pozițiile ucrainene din Pavlopil-Shyrokyne, precum și Berezove, Bohdanivka și Starohnatovka s-au aflat sub mitraliere ostile și lovituri ale lansatoarelor de grenade. În același timp, insurgenţii rusofoni au efectuat un atac vu mortar în Krasnohorivka”, a informat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării al Ucrainei pentru yona amintită, ATO, colonelul Oleksandr Motuzyanyk, la un briefing de presă, organizat la Centrul de Criză din Ucraina. În total, ieri, luptătorii rusofoni au încălcat încetarea focului de 23 de ori în sectorul Mariupol.

GAMA

Click aici.

~