EUGEN LAURIAN: Rugă

În nemărginirea îndurării tale, cer îngăduință celui nevăzut:
Dă crezare, Doamne, necredinței mele de a crede-n toate ce nu-s de crezut…

Dacă-n vâlvătaia aprigelor gânduri mai apar și umbre de dezinteres,
Ia puterea, Doamne, neputiinței mele de-a putea-nțelege ce nu-i de-nțeles…

Cugetând asupra rezistenței tale și-a tenacității ce nu te-a trădat,
Ia tăria, Doamne, netăriei mele de-a putea parcurge calea de urmat…

Cu durere-n suflet si căință-adâncă… și-ațintind speranța de-a fi izbăvit,
dă-ndurare, Doamne, ne-ndurării mele față de aceia care mi-au greșit.

Cuvios vin, Doamne, spre a ta socoată și mă rogu-ți, iarăși, cu adevărat,
dă iertare, Doamne, neiertării mele celor ce greșit-au și nu i-am iertat…

Dacă-n nebuloasa valurilor vremii m-am căit amarnic când am mai greșit,
dă tăcere, Doamne, netăcerii mele din acele clipe când m-am spovedit…

Dă nădejde, Doamne, dejnădejdii mele de-a vedea poporu-n deznădăjduire,
spre-a afla speranța îndurării tale de-a cunoaște calea către mântuire…

Dacă-n repezeală și-n precipitare nu zăresc copacu-ntr-al pădurii mit,
dă răbdare, Doamne, nerăbdării mele de-a găsi cuvântul cel mai potrivit…

Revăzând aseară cum se ceartă-n lege,-n lupta spre putere a unor nătărăi,
dă-ndoială, Doamne, îndoielii mele că făcut-ai Lumea doar din… răi și… răi…

Când multiple fapte fac să se-nțeleagă că și lumea noastră-i prea de-a-ndoaselea,
dă speranță, Doamne, disperării mele de-a spera întruna… spre-a nu mai spera…

Ia puterea, Doamne, neputinței noastre de-a vedea secretul micului atom,
dă valoare, Doamne, rugăciunii mele de-a rămâne-ntruna… răbdător și OM !

Dă, Doamne !!!…

~