EUGEN LAURIAN: RADIOGRAFIA SOCIETĂŢII

“Văd în țara noastră, de o vreme-ncoace,
numai dezbinare, jaf și tămbălău;
văd români de-ai noștri ce, cu minți buimace,
pe la curți străine te vorbesc de rău,
văd cum te înjură cei ce te furară
mai dihai ca-n codru – lepre și hapsâni;
lor și altor javre ce-au distrus o țară
mare mi-i durerea să le spun români!…

Văd atâta ceartă, chin și suferință
că nici eu, din ceruri, n-aș putea să-ndrept…
Cum suporți, tu țară, inși fără credință
zilnic să-ți atace ordinea de drept?…
Cum îți rabzi mai-marii ce, cu mintea ștearsă,
nu-și mai văd supușii cât de rău o duc,
cum e stoarsă țara și cum îi apasă
drumul ne-ndoielnic către balamuc.

Nu mai ai uzine, nu mai ai ogoare,
fabricile, toate, sunt doar fiare vechi;
ți-au distrus ființa, ți-au furat vapoare,
ești, prin Europa, trasă de urechi…
Ți-au vândut petrolul, ți-au vândut pământul,
ți-au vândut copiii!… Toate ți-au vândut!…
V-ați pierdut onoarea, cinstea și cuvântul,
legea și credința-n care v-ați născut?…

Astăzi, vor și gazul gratis să ți-l ceară,
(dobândit la Haga cu atât efort!),
să te-mbrobodească și să-l scoată-afară
fără redevențe, fără pașaport?…
La tejgheaua sorții și-a străinătății,
vindeți, pe nimica, ce-au clădit părinții;
așteptați degeaba ziua demnității
dacă-n capul vostru sună, doar, arginții!

Holdele bogate ce, odinioară,
când erai grânarul unui continent,
nu le mai produceți, le luați de-afară…
Vă decideți soarta numai aparent!…
Chiar și-atunci când plouă, holdele, puhoaie,
nu mai umplu traista bietului român,
că-i plătiți pe alții doar să vă jupoaie
și ajuns-ați, iarăși, slugă la stăpân!

Cei mai buni din fiii-ți au plecat afară
negăsindu-și rostul printre stricăciuni;
nefăcând eforturi să-i păstrați în țară
ori sunteți nemernici…, ori sunteți nebuni!
Deznădăjduită, plânge sănătatea
lănțuită-n chinga marilor dureri
doctorii că-i pleacă… de calamitatea
drumului, dezastru, către nicăieri.

Și învățământu-și strigă neputința
deselor reforme ce distrug ce-a fost;
unde ei, miniștrii, își tot dau silința
să mai demoleze, crunt și fără rost,
chipuri și modele ce-au zidit o țară,
obiceiuri, datini, domnii pământeni
să îi scoată, iarăși, din istorii-afară
și să introducă sfinții alogeni…

Ce mai vor jupânii?… Ce-ți mai vor stăpânii
care vă tratează ca popor plebeu?…
Să vă pierdeți stima chiar în voi, românii,
limba și credința-n bunul Dumnezeu?…
S-aruncați la groapă semnele veciei
ce v-au fost lăsate de prea-buni părinți
pentru dăinuirea țării ciocârliei,
când străbunii voștri au murit ca sfinți?…

Văd Oștirea țării groaznic decimată
sub durerea grijii jalnicei dotări
cum înfruntă moartea, veșnic nechemată,
pe la curți străine de sub alte zări;
cum Oștirea, astăzi, nu-și mai instruiește
fiii-ți cei destoinici ca să poarte scut
pentru-a ști vreodată cum se ocrotește
glia și credința-n care s-au născut.

Ce-ți doresc eu ție, Sfântă Românie,
țara mea de jale, țara mea de dor?…
Când nu ai armată și economie,
la trecutu-ți mare, mare viitor?…

Pentru FeMeI-uri, bănci și monopoluri,
ce-ți împing căruța către țintirim,
să-ți arunci, aiurea, semne și simboluri
ce ne-au dat tăria ca să dăinuim?…
Pe când domnii noștri s-au trudit, ca sfinții,
să păstreze țara în identitate,
să-ți trădezi copiii, moșii și părinții?…
Mândră Românie, asta… asta nu se poate!

Dorințe și binecuvântare

Ce-ți doresc, azi, ție, Sfântă Românie?…
Să mai vezi, odată, mândru fluturând,
tricolorul nostru, prins la brâu… și-n ie,
deșteptând poporul… domnii deșteptând!

Că avem tradiții și avem istorii
pe pământul nostru jinduit de mulți;
tații și strămoșii au murit în glorii
apărându-și vatra, liberi… chiar desculți.

Ce-ți doresc eu ție?… Să-ți aduci copiii
cei plecați afară pentr-un pumn de zloți;
să ne ținem țara, educând toți fiii
că suntem destoinici, nu un neam de hoți!

Țară de poveste, binecuvântată,
pe spinarea-ți curbă hoții păstoresc;
să mai fii și-acuma cum ai fost, odată,
biată colonie, asta ți-o doresc!

Să păstrăm trecutul, să păstrăm credința,
menținând, drept sacru, tot ce-i strămoșesc,
să ne fie gardă crezul și voința!…
Dulce Românie, asta ți-o doresc!

Să mai dăm de muncă brațelor vânjoase
pe pământul nostru, sacru, românesc,
să clădim, în țară, drumuri, poduri, case….
Dulce Românie, asta ți-o doresc!

Vocile mulțimii fie respectate
nu dorința clicii de la vârf, de sus,
ce-a respins voința voturilor date
și-a impus, în țară, răul cel impus.

Ce-ți doresc eu ție?… Grijă ai de turmă,
să nu-și mai voteze-n frunte toți nerozii!…
Dându-i, chiar de astăzi, mintea de pe urmă,
ști-va să-și aleagă chiar și voievozii!

Obiceiuri, datini, toate-s diademe
din coroana noastră de unicitate!
Limba și credința, ca valori supreme,
nu sunt de vânzare, spre a fi uitate!

Chiar și-într-o uniune, (dac-o fi să fie!),
să-ți păstrezi fărâma de identitate
care consfințește că ești Românie
într-o Europă în diversitate!

Curgă către tine gândurile noastre!…
Aibă căutare tot ce-i românesc!…
Te ferească, sfântul, de război… dezastre!…
Sfântă Românie, asta ți-o doresc!

Știu că-ntotdeauna, de-ai avut belele,
pusu-ți-ai speranța doar în Dumnezeu
și în Oastea Țării ce, prin jertfe grele,
te-a scăpat din chinuri când ți-a fost mai greu.

Îți doresc din suflet, Domnul să te-ndrume
de-ți pătrunde jalea dincolo de os,
dar să nu uiți, țară, că-n această lume
Domnul e în ceruri… Doar Oștirea-i jos!…

Și în ea găsi-vei scut și apărare
cât vei fi în lume pe acel pământ;
dar fără credință, jertfă și dotare
nu mai pune bază doar pe jurământ!

Bragadiru – 20 octombrie 2018”