Interese strategice

Politica Statelor Unite ale Americii nu se bazează, pe sentimente sau resentimente, ci pe interese strategice. La Departamentul de Stat devenise evident că preşedintele Igor Dodon este doar un personaj marginal, de faţadă. Iar la butoanele puterii de până acum se aflau şi în bună măsură se mai află, la nivelele doi şi trei, cei promovaţi de Partidul Democrat. Pe termen scurt şi mediu, în absenţa unui dialog substanţial între preşedintele american şi cel rus, la Washington D.C. nu exista vreun interes pentru menţinerea unei zone de confruntări iniţial politice, între Prut şi Nistru, în condiţiile în care Ucraina rămâne într-o ceaţă decizională cu un final greu de anticipat, iar după Marea Azov, Forţele Navale Ruse doresc să controleze totalitar şi Marea Neagră, în condiţiile în care Turcia nu vrea să supere Rusia, iar Bulgaria preferă politica struţului.

Citeste mai mult: adev.ro/pt5i0s

~