Colonel în rezerva spirituală a organismului militar românesc

1014

La aniversarea zilei de naştere a conaţionalului Ion Sofronie, colonel în rezerva spirituală a organismului militar românesc, ţin să menţionez rolul său aparte, în schimbarea chipului grafic al săptămânalului OBSERVATORUL MILITAR, publicaţie cu un format anterior comparabil cu cel al fostului ziar al partidului dezintegrat în decembrie 1989, iar din anul 2000 cu un format compatibil cu săptămânalele militare de peste Ocean, diferenţa fiind detaliul că publicaţia românească amintită este tipărită integral color.

Surâzător, foarte bun comunicator, cu un tact aparte, cu o căldură umană rara avis, capabil să muncească, din pasiune, ore în şir, până la miezul nopţii, compatriotul aniversat are şi azi o stăpânire perfectă a cuvântului bine cumpănit şi scris ca o eliberare în faţa sorţii irepetabile.

La mulţi ani frumoşi, Domnule Colonel!

Sunt onorat că am avut şansa să învăţ atât de multe de la Dumneavoastră.

16 iunie 2019

~