Casa Albă chiar nu are disponibili ambasadori mai realişti, pentru Bucureşti şi Chişinău?

Mirarea mare vine de la ambasadorul Unchiului Sam la Chişinău, care se crede probabil în America Latină şi felicită pe amărâţii dintre Prut şi Nistru cu o frază ce pare a fi fost scrisă în spatele unei uşi de la Kremlin: „În doar 28 de ani aţi parcurs un drum în calitate de stat suveran şi independent, liber să-şi aleagă singur viitorul“. Şi pentru ca mesajul diplomatic să poată fi atribuit, la o adică, unei fiinţe chipurile „ambetate absolut“, alde Dereck J. Hogan şi-a adus aminte de ţărişoara lui, care are 243 de ani şi încă lucrează, cei de peste Ocean, ca să o îmbunătăţească. Evident nu şi la capitolul vize, dar nu este de mirare, din moment ce pe masa unor asemenea diplomaţi, trimişi de Departamentul de Stat taman în ultimele castre ale arealului încă marcat de aspiraţiile de democraţie, libertate şi stat de drept, stau pe jilţuri nemeritate personaje care ignoră – din ordin sau neştiinţă de carte – istoria naţiunii care a trimis militari de nădejde, alături de cei americani, în teatrele de război afgan şi irakian. Şi nu puţin au căzut la datorie pentru cauza Statuii Libertăţii. Abia acum înţelegem că una este să pomeneşti statuia amintită în limba Parteneriatului Strategic cu SUA şi alta este să rosteşti aceeaşi sintagmă în limba celui care a mai scos la încălzire, în aceste zile, 8000 de militari imperiali răsăriteni, în peninsula Crimeea, asta aşa, ca să mai crească moralul scăzut al opiniei publice ruse. Oчень хорошо.

1333

Dereck J. Hogan, cu gândul, probabil, la viitoarele alegeri prezidenţiale de peste Ocean, unde nu ştim dacă va candida, dar niciun exerciţiu oratoric nu strică – nu-i aşa?! – până atunci, se adresează populaţiei minţite, dezinformate şi derutate dintre Prut şi Nistru cu o caricatură de mesaj cinic, care oripilează orice român lucid: „Împărtăşim dorinţa voastră de a avea o ţară cu un Guvern al poporului, care să întărească instituţiile guvernamentale, inclusiv prin combaterea corupţiei şi reformarea justiţiei“. Deci a primit, prin curier diplomatic, placa veche din România! Cea folosită şi de ultimii ambasadori americani la Bucureşti. 1. Nu aveţi duşman extern. 2. Combateţi corupţia. 3. Reformaţi justiţia. Şi de atâtea sfaturi de doi bani, România a ajuns un stat care merge pe pilot automat, cu un preşedinte care va fi reales, pentru că a înţeles pe cine nu trebuie să supere, peste hotare, cu un premier care nu a înţeles diferenţa specifică dintre propaganda propriului partid şi starea deloc fericită a naţiunii de care răspunde, cu un guvern plin de miniştri anonimi, dar cu aptitudini de a se uita pe telefonul mobil şi când primesc onorul gărzii militare, cu un parlament în care cu excepţia lui Trahanache, Tipătescu şi câţiva nepoţi ai lui Pristanda, restul par a fi toţi o apă de ploaie şi un pământ sterp, pe care nu mai răsare nici măcar o floare. Aceea a bunului simţ. Ce studii, orizont geopolitic şi perspectivă regională are acest Dereck J. Hogan nu ştim, dar omul a ajuns să îndrăgească, după zece luni de serviciu la Chişinău, ceea ce el numeşte, cu impertinenţă, Moldova, deşi el este ambasador în Republica Moldova!

CITIȚI MAI MULT AICI.

~