CONCETĂȚEANUL CU DOUĂ PATRII

La Cairo izbucniseră evenimentele care aveau să ducă, în final, la îndepărtarea de la putere a lui Muhammad Hosni El Sayed Mubarak, al patrulea președinte al Egiptului, care a condus această țară din anul 1981 până în 2011.
O televiziune de știri, cu acoperire națională, m-a invitat să comentez evenimentul. Surpriza a fost că pe platoul de filmare, între mine și prezentatoare se afla un cetățean care desfășurase pe masă drapelul egiptean.

a.m.

Emisiunea a început și am rămas surprins de curajul invitatului din dreapta mea de a ține – cu ochii în lacrimi – steagul națiunii sale și de a cere – în direct, la un post TV urmărit de mii de arabi stabiliți în România – președintelui Mubarak să cedeze puterea.

Nu oricum, ci cu un discurs de bun simț, în care a menționat și faptul că șeful statului egiptean a făcut și lucruri bune, dar venise clipa să lase țara pe mâinile celor ce doreau să scoată Egiptul din încremenirea într-un proiect fără viitor.

Era un gest riscant și curajos, de vreme ce Muhammad Hosni El Sayed Mubarak se mai afla la butoanele puterii din Cairo.

Așa l-am cunoscut pe cel care are și cetățenia României, țara sa de adopție, nu numai a Egiptului, patria sa natală, diplomatul, jurnalistul și prietenul de acum, Abdalla Mobasher, un deschizător de drumuri, din moment ce a avut puterea și talentul de a iniția o emisiune de televiziune pentru egiptenii de pe mapamond.

La aniversarea zilei sale de naștere, îi doresc Excelenței Sale Abdalla Mobasher capacitatea de a merge mai departe pe drumul prieteniei dintre două națiuni care pot fi încercate de vremuri, dar nicidecum îngenuncheate de vifornițe geopolitice.
La mulți ani frumoși alături de distinsa soție, fermecătoarea fată și tenacele fiu!

~