fbpx

De trei decenii, dosarul reunificării naţionale este intenţionat uitat prin sertarele palatelor Cotroceni, Victoria şi cel al Parlamentului

Am primit azi un text aparte, de la Mircea Druc, care a condus guvernul de la Chişinău şi acum trăieşte în Capitala tuturor românilor. Realitatea este că, pentru moment, cei ce practică pescuitul geopolitic pe malurile râului Bîc optează, cu înverşunarea disperaţilor, spre dialoguri preferenţiale cu Moscova şi Budapesta, pentru a da şah timidei diplomaţii dâmboviţene, încremenită în proiectul unei tăceri specifice mai degrabă struţului. De trei decenii, dosarul reunificării naţionale este intenţionat uitat prin sertarele palatelor Cotroceni, Victoria şi cel al Parlamentului, nu din frica de puterea nucleară aflată în partea răsăriteană a bătrânului nostru continent, ci doar pentru că acesta este nivelul politicienilor animaţi doar de lupta pentru putere, în condiţiile în care alegerile seamănă, atunci când şi cum se ţin, mai degrabă cu cele de la o asociaţie de bloc, unde interesul grupului mai mare îşi impune punctul de vedere, cu iluziile aferente. Scuzele veşnice – de genul priorităţilor momentului, care nu ar include reunificarea naţională, sau de felul lipsei de sprijin al cancelarului german Angela Merkel, care nu vrea să îl supere pe Vladimir Putin, uită că a trăit în Germania de Est, fosta Republică Democrată Germană şi a fost martoră la reîntregirea Germaniei, dar nu doreşte ca România să îi urmeze pilda “pentru că acum NU este momentul” – sunt bune doar pentru conaţionalii aflaţi acum în grădiniţele patriei, câte, cum şi pe unde mai funcţionează acestea. Place sau nu, pe planul revenirii Prutului la condiţia sa de râu intern domină copios, dar nu ireversibil, STAGNAREA. Asta pentru că terţi mai cred că a nu promova o diplomaţie ofensivă, în interes naţional, susţinută inteligent de cei care doresc ca România să îşi consolideze locul şi rolul în Europa, înseamnă a fi… bărbaţi de stat. Agitarea lipsei de atractivitate a României, pentru cetăţenii din stânga Milcovului de azi / Prutul este contrazisă de sutele de mii de cereri pentru dobândirea cetăţeniei române, venite de la Chişinău, multe fiind ale celor ce nu au ca limbă nativă pe aceea a lui Mihai Eminescu. Trăim totuşi în anul în care la Chişinău se cântă partitura sovietică privind aniversarea a trei sferturi de veac de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, iar la Budapesta se cântă prohodul Tratatului de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920, între Puterile Aliate învingătoare şi Ungaria. Tot mai multe voci publice, ale unor compatrioţi lucizi, inclusiv din mediul universitar, atrag atenţia că România, dincolo de declaraţiile unor oficiali din statele vecine, este martoră, din păcate mută, la relaţiile speciale pe care Moscova le are cu guvernele de la Chişinău, Budapesta şi Belgrad, în timp ce la Sofia se preferă prudenţa faţă de Kremlin. Singura rază de speranţă este înfiinţarea unui departament guvernamental dâmboviţean pentru relaţia cu statalitatea momentană, dintre Prut şi Nistru. Vom vedea dacă a fost o nouă iluzie sau începutul altei abordări a relaţiei fraterne – ce nu poate fi anihilată – cu promotorii Libertăţii din teritoriul administrat de cei care mai au mentalitatea sovietică. Textul – pe care îl public concomitent la Bucureşti şi Chişinău – scris de Mircea Druc indică o cale de luat în seamă.

CITIȚI MAI MULT AICI.

~