DOMNUL ARHIVELOR MARINĂREȘTI

Cu pământeanul din imaginea alăturată am fost o lună de zile, pe distrugătorul, de atunci, numit Mărășești, azi fregata cu același nume, pornind din Constanța, până în portul italian La Spezia, aflat pe coasta estică a Mării Ligurice, acolo unde marinarii noștri militari au participat la un exercițiu al aliaților, având avantajul de a fi conduși chiar de către șeful Forțelor Navale Române, din acel moment, amiralul Traian Atanasiu, probabil unul dintre cei mai demni înstelați pe care am avut onoarea să îi cunosc, în cariera mea militară.

În timp ce pe mine mă tot testa răul de mare, camaradul din imagine surâdea, suporta, asculta, înțelegea ceea ce îi frământa pe lupii de mare, cei ce formau echipajul navei militare românești, cu o modestie care i-a stat mereu bine, deși este o fire complicată, reflecția umană a cugetării…apele liniștite sunt adânci.

Nu a fost un ofițer comod, ci dificil pentru terți, dar a devenit, prin ce a scris în efemera presă și în cărțile sale, cronicarul… à la longue al Marinei Militare, surâsul său fiind doar imaginea stilizată a diamantului, care taie fără eroare sticla oglindei Forțelor Navale Române.

A avut parte, ca toți cei cu o personalitate independentă, de adversități de tot soiul, dar meritul său este că și-a asumat, cu tact, și evoluția dintre două valuri mari ale vieții, mereu regăsindu-se… la masa de scris, unde nu a urmărit gloria personală, ci redarea, către marele public, în tomuri aparte, a unor file de istorie, a unor imagini necunoscute, din devenirea marinăriei militare mioritice.

L-am perceput mereu ca pe egalul meu, pe linia determinării de a face ceva durabil, util pentru cei de mâine. Un încăpățânat menit să își urmeze calea despărțindu-se de orgoliile unor terți, cu delicatețea unor priviri semnificative.
Aidoma celor mulți și tăcuți, care constituie marea rezerviștilor români, aniversatul de azi este mulțumit cu propriul parcurs și se simte departe de orice onor tardiv, de care se mai lasă amăgiți oameni de la care se aștepta pilda, nu însingurarea în propriul turn de fildeș.

La mulți ani frumoși, Distinse Domnule Comandor Marian Moșneagu, care îmi aduceți aminte de frumosul vers eminescian:

“De-un moşneag, da, împărate,
căci moşneagul ce priveşti
nu e om de rând,
el este domnul Ţării Româneşti…”