Ca jurnalist trecut anterior prin cinci redacții inedite s-a stabilizat la a șasea, unde, ca editorialist îndepărtează, cu puține, dar inspirate cuvinte, cenușa de pe tembelismele scrise de alții, în același areal electronic, unde nu se știe cine promovează titluri care nu au nimic comun cu conținutul unor articole.

Dar El, Aniversatul, merge mai departe, conform zicalei fiecare mim pe limba lui piere, dar cine are de deșteptat pe conaționalii derutați de corona-funcționarii de azi continuă pe calea aleasă.

Deși părea tentat să își risipească talentul în vitriolante luări scrise de poziție, nu a uitat de patima pentru studiul arhivelor și așa a scris nenumărate tomuri, de la cele cu pretext religios, la acelea cu subiecte din viața militară românească.

După 1989, unii ofițeri extrem de inteligenți au trecut în rezervă și au luat drumul teologiei.

Aniversatul a făcut taman invers.

Cu doctorate în teologie și în științe politice, El a optat pentru apropierea de instituția militară, oferind marelui public și filele reunite în volumul “Lichidați-l pe Mareșal!”

Opțiunile sale sunt marcate de o inteligență nativă, dar este nevoie de nervi tari și de o capacitate de analiză la rece a reacțiilor sale interioare, dincolo de eschivele verbale, ironiile pipărate și comparațiile surprinzătoare, aidoma fandărilor unui floretist ce nu poate fi învins decât cu propriile ambuscade.

Faptul că în perioada 2012-2018 a fost membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), cu rang de ministru secretar de stat, confirmă recunoașterea echilibrului său interior, a capacității de a discerne între umbrele unor pământeni de ieri și luminile societății de azi.

Uneori pare, în emisiunile de televiziune sau în luările publice de cuvânt, că se simte inconfortabil atunci când trebuie să își exprime opiniile.

De fapt, lucrurile stau cu totul altfel.

Obișnuiește să se uite în jur, la asistența de la discursuri sau la moderatorul unei emisiuni, cu evidenta autointerogație cât să spună din ceea ce știe și cât de mult se va înțelege din ceea ce pare un recurs la precedente istorice, deși este doar un fel de a eticheta altfel prezentul.

Nenumăratele sale tomuri, proprii sau scrise în colaborare, constituie doar spoturi… pe scara ascendentă spre cartea la care visează și la care încă lucrează, cu conștiința faptului că dincolo de evocarea perioadelor unor înaintași cu personalități complexe, este timpul unei apariții editoriale care să se epuizeze rapid din librării și să rămână pe raftul de onoare al fiecărei biblioteci personale.

Cu aceste simple gânduri menite a contura nimbul unui rebel, îi urez conaționalului Florian Bichir viață lungă, puterea de a scrie ceea ce îl frământă și fermitatea de a nu pleca capul în fața prostiei umane.