Un asemenea compatriot este cel ce, în timpul liber, nu se prezintă internauților cu imaginile unice imortalizate în teatre de război, ci cu trofee incredibile căpătate după ore de răbdare la pescuit sau cu colecția sa de recipiente diferite, în care s-a comercializat și se mai vinde o cola la modă, ieri, ca și azi.

L-am văzut cândva, pe stradă, în compania jumătății sale, ființa care i-a luminat viața și era atât de fericit de jocul vieții, încât ar fi meritat filmat schimbul de cuvinte, incisive din partea ei, conciliante din partea lui.

Aniversatul de azi este o pildă, de cum poți cuceri lumea celor din jur cu o privire limpede, cu un chip tonifiant, cu o pricepere ce ține acum de arta promovării civilizației ochilor, cu o încredere că lumea merge mai departe cu optimiștii, nu cu defetiștii, cei ce preferă singurătăți greu de motivat, într-un context în care monologul parcă ține de spitalul ce avea cândva numărul 9.

Ca unul care am fost prin preajma sa, câțiva ani buni, pot depune mărturie că mai interesante decât fotografiile realizate în diferite arealuri militare… erau cele în care apărea și aniversatul zilei de azi. Dinamita, vorba vine, cu surâsul său natural, orice urmă de tembelism oficial, reinstaurând ordinea de drept a normalității vieții din care facem parte, așa cum este aceasta, cu loialități și trădări, cu interlocutori serioși sau cu dublu chip, cu oameni de echipă sau cu micimani ași în lovituri sub centură.

De la fotoreporterul Cătălin Ovreiu, aflat în Serviciul Credincios al Armatei României, am învățat că mai este și mâine o zi, o speranță, un alt mod de a trăi.

Pentru tot ce a dăruit presei militare, pe planul imaginii deloc machiate, îi urez noi premii în panoplia proprie, albume fotografice de referință, pentru marele public și organizarea unei viitoare recepții, cu semenii ce au caracter, cu pește și cola pe masă, ca într-un festin în care ironia vieții să fie în capul mesei.