Impunător, sever în priviri și cu ținuta mereu impecabilă, sărbătoritul de azi a fost o pildă, pentru colegii lui, în ceea ce privește pregătirea temeinică a fiecărui moment de oratorie personală, la o oră sau alta, din programul academic săptămânal.

Nu i-au plăcut exagerările, improvizațiile, lucrurile făcute de mântuială.

A preferat mereu să privească din turnul său de fildeș mersul lumii, în preajma sa.

În schimb a fost extrem de corect cu cei ce probau capacitatea de a fi mai buni, pe paliere de afirmare cognitivă la care alții capotau, deoarece preferau simple reproduceri mecanice, a unor pagini parcurse în diagonală, cu o superficialitate blamabilă și azi.

A știut să îi aplaude pe campionii unor clipe și să se îmbujoreze atunci când el însuși era felicitat pentru altitudinea spirituală și calitatea documentarii, a extrapolării, probate în răspunsuri ample, apreciate și de cei de la catedră.

A absolvit Academia Militară când România mai avea puțin până la schimbarea regimului politic. Țara finanța o armată ce era numeric cea mai mare din zonă, cu nu puțini comandanți care înțelegeau timpul scurt rămas până la încheierea unei epoci încremenită într-un proiect opus viitorului geopolitic al Europei de Est.

Face parte din miile de rezerviști care și azi poartă cu mândrie – în memoria anilor lor activi în armata țării -, gradul de colonel.

Cel deloc obținut la apelul de seară, la mila unui ministru sau la aranjamente ce țin de angajamente masonice.