Ea a fost doar parțial punctată, de evenimente publice reflectate de imagini și relatări pasagere, pe măsura înțelegerii, sau nu, de către unii comunicatori, a necesității de a fi informată adecvat opinia publică internă, cu privire la modernizarea armatei.

Un episod memorabil, dar ulterior uitat a fost acela al primei vizite a generalului Mihail Popescu, la SACEUR / Comandantul Suprem al Forțelor Aliate, de la Mons.

Dorința generalului român era de a informa pe interlocutorul său despre intențiile de restructurare a Forțelor Armate Române.

A fost primit în biroul SACEUR cu o anumită răceală și invitat să ia loc pe o canapea aflată în fața biroului unde a preferat să stea generalul american.

Un gest mai degrabă de distanțare, de punere în bancă, decât de reflectare a principiului aliat, de la egal la egal, amical.

Șeful Statului Major General al Armatei României era însoțit de generalul Iordache Olaru, un foarte bun cunoscător al mecanismului de funcționare a structurii NATO, de la Bruxelles și de la Mons.

Generalul Mihail Popescu a început să expună proiectele sale privind revitalizarea celor trei categorii de forțe armate.

Pe măsură ce vorbea observa, mai întâi cu uluire, apoi cu o clară nemulțumire, că generalul american îl asculta mai degrabă cu neîncredere, decât cu interes pentru măsurile ce urmau a fi luate din inițiativa interlocutorului român.

Iritat de reacția citibilă pe chipul înstelatului de la birou, generalul Popescu s-a întors brusc spre generalul Iordache Olaru:

– Spune-i că dacă nu mă crede, în situația în care nu reușesc ce mi-am propus, într-un an de zile, atunci îmi voi da demisia!

Această frază parcă l-a electrocutat pe generalul american.

A apăsat imediat pe butonul de pe biroul său și a ordonat ca la masa de prânz, unde invitat de onoare devenise brusc generalul român, să vină întreaga echipă de generali aliați, cu care acționa la Mons.

Motivul era simplu.

În toată cariera sa militară, generalul american nu a avut parte de un dialog cu vreun comandant aliat, care să anunțe demisia lui, dacă scopurile sale nu vor fi atinse.

Acel moment a fost o lecție de învățat, pentru SACEUR, o clipă de admirație pentru generalul român, privit astfel de către aliații chemați la dejun și un exemplu de demnitate națională.